Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

Un bărbat a evadat din sediul poliției. Venise de bunăvoie, dar a fost anunțat că va fi reținut

Ştire online publicată Marţi, 13 August 2019

Polițiștii din Călărași au instituit filtre în județ pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 46 de ani din municipiul Oltenița, care a evadat, marți, din sediul Poliției orașului Budești, potrivit Mediafax.

Potrivit polițiștilor, bărbatul este cercetat ca inculpat într-un dosar penal care vizează infracțiuni de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta s-a prezentat marți dimineața la sediul Poliției orașului Budești, însoțit de apărătorul ales, pentru a fi audiat.

Ulterior, în jurul orei 11:55, după ce i s-a adus la cunoștință că va fi reținut pentru o perioadă de 24 de ore, a evadat din sediul Poliției Budești.

Potrivit unor surse locale, acesta ar fi fugit cu mașina cu care venise dimineața și care rămăsese parcată în fața sediului.
 
Conform semnalmentelor prezentate de polițiști, bărbatul are înălțimea de aproximativ 1,90 metri, greutatea de aproximativ 105 kg, constituție robustă, tuns scurt, ten închis, poartă barbă și are tatuaje pe ambele brațe. La momentul evadării era îmbrăcat într-un tricou de culoare galbenă, pantaloni scurți de culoare albastră și pantofi sport de culoare roșie.

Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea bărbatului sunt rugate să sune la numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a declarat că sunt numeroase atacuri la adresa sa și la adresa sistemului de urgență din România. Întrebat cine are ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Arhipelagul Mayotte din Republica Franceză că prefectul ...
Un grav accident de circulație a avut loc, duminică seara, în județul Brașov. Potrivit IPJ Brașov, evenimentul rutier s-a petrecut pe DN13, între localitățile Rotbav și ...
Sfârșitul de săptămână este prilej pentru ca șoselele din județul Constanța să fie „invadate” de șoferi inconștienți, care se urcă ...
Polițiștii vor apela la tehnologie de ultimă generație pentru a-i convinge pe români că trebuie să-și ia măsuri de siguranță, pentru a nu cădea victimă ...
Mai multe accidente ale căror victime au fost copii au avut loc, în sfârșitul de săptămână care a trecut, în județul Constanța. În Cumpăna, de exemplu, o ...
Un bărbat de 33 de ani, din municipiul Constanța a fost prins în flagrant delict de polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Constanța ...
Tragedie într-o familie din comuna Cogealac. Un bebeluș de opt luni a ars de viu într-un incendiu care a cuprins locuința. Polițiștii au demarat o anchetă ...
Premierul Ludovic Orban a transmis, duminică dimineața, un mesaj cu prilejul Zilei Constituției României, prin care susține că schimbările prin care a trecut societatea ...
Deputatul de București Nicușor Dan, desemnat candidat al USR pentru Primăria Capitalei, a afirmat că a câștigat în instanță procesul împotriva unei hotărâri a Consiliului General ...
Astăzi, în jurul orei 13:10, o femeie, de 37 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul Mircea cel Bătran din municipiul Constanța, dinspre bulevardul Mamaia către strada Ion ...
Polițiștii de investigare a criminalității economice verifică modul în care sunt eliberate fișele medicale pentru obținerea/preschimbarea permisului auto, a permisului de ...
Șoferul unui bolid BMW X6 s-a scufundat în Dâmbovița ca să se ascundă de polițiști, ca într-un film de acțiune, scrie observator.tvEl a ieșit dintr-o parcare din Centrul Vechi ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stamora Moravița – județul Timiș au depistat trei cetățeni din Algeria, solicitanți de azil în România ...
Doi români au fost arestați în aeroportul din Dublin în urma unei fraude cibernetice globale.Potrivit presei locale, românii ar fi încercat să părăsească țara cu ...
Înalta Curte de Casație și Justiție va judeca marți, de la ora 09:00, cererea lui Liviu Dragnea de anulare a pedepsei cu închisoarea pentru 3 ani și 6 ...
Două persoane, soț și soție, au fost duse la spital, sâmbătă, în urma unei acțiuni de deratizare pe scara unui bloc din Suceava. Potrivit ISU, pe scară sunt 18 ...
Convorbirile jandarmilor din timpul protestului Diasporei din 10 august 2018 au fost desecretizare, după ce ministrul de Interne, Marcel Vela, a dat un ultimatum care a expirat ...
Copilul de trei ani din Bistrița, care vineri seara a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut, împreună cu bunicul lui, în scara blocului, de la etajul al doilea, a murit ...
Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață la o casă de pe strada Morii din comuna Cogealac. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, în urma incendiului ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Actual
Economie Fun Arhiva