Ultima escală din primul marș de instrucție. Nava-școală "Mircea" ajunge astăzi în Portul Pireu

169

Articole de la același autor

După cele 1.800 de mile marine parcurse, în timpul primului marș de instrucție desfășurat în acest an, nava-școală "Mircea" va acosta astăzi în Portul Pireu din Grecia, de unde va pleca sâmbătă, 30 iunie. Cadeții germani și români bifează, astfel, ultima escală din stagiul lor de pregătire la bordul bătrânului velier, după cele din Bari și Tivat. Nava militară românească și-a făcut simțită prezența în Grecia, încă de luni, 25 iunie, moment în care a scris o nouă pagină de istorie, prin traversarea în premieră a Canalului Corint.

Forțele Navale Române și cele elene continuă, cu acest prilej, tradiția bunei colaborări, atât la nivel de instituții militare de învățământ, cât și la nivel de diplomație navală. Marinarii germani și români, din echipajul navei, vor participa, în această perioadă, la exerciții în comun cu cei greci, organizate de către gazde, dar vor desfășura și vizite oficiale la autoritățile civile și militare din zonă. În cele trei zile, echipajul lui "Mircea" va avea oportunitatea să cunoască o parte din istoria și cultura Greciei, prin vizitarea unor obiective reprezentative pentru Pireu și Atena, sub coordonarea Excelenței Sale Lucian Fătu, ambasadorul României la Atena.

Nava-școală "Mircea" își va deschide porțile, la fel ca în fiecare port, pentru cei care doresc să urce la bord și să cunoască o parte importantă din tradițiile navale ale Marinei Militare Române. Înaintea plecării din portul grecesc, instructorii germani și români vor stabili programul cadeților pentru partea următoare a marșului de instrucție, iar până la întoarcerea în Portul Militar Constanța, din data de 5 iulie, tinerii vor desfășura ultimele exerciții comune, dar vor susține și examenul final al stagiului de practică, care le va confirma progresul făcut în cele 31 de zile de instrucție pe mare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4134 secunde