Trei victime, în urma unui accident produs de un tânăr fără permis

161
Trei victime, în urma unui accident produs de un tânăr fără permis - accidentolt60829300-1541149099.jpg

Articole recomandate

Un tânăr în vârstă de 18 ani a ajuns la spital, joi seara, după ce a intrat cu autoturismul într-un pom aflat pe marginea drumului, la limita județelor Olt și Dolj. La spital au ajuns și alți doi tineri care se aflau în mașină. Șoferul nu avea permis de condus de conducere, scrie realitateadeolt.net.


Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, a declarat că în accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau trei tineri. În urma accidentului, șoferul autoturismului, în vârstă de 18 ani, din comuna Ianca, a rămas încarcerat. El a ajuns la spital.

"Pentru extragerea victimei, pompierii de la descarcerare au îndepărtat mai multe elemente de caroserie, tânărul având membrele inferioare blocate sub bordul autovehiculului. Pacientul a fost preluat de echipajele medicale, conștient, cu fracturi la membrele inferioare, dureri toracice și lombare și a fost transportat la Spitalul Corabia", a declarat Băsășteanu.

La spital au ajuns și celelalte două persoane din mașină.

"Celelalte două persoane aflate în autoturism, un tânăr, în vârstă de 18 ani și unul în vârstă de 16 ani, ambii din comuna Ianca, au fost preluați, conștienți, cu diverse traumatisme prin accident rutier, de echipajele SAJ Dolj și transportați la Spitalul Dăbuleni", a mai declarat Alin Bășășteanu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că șoferul nu avea permis de conducere, pe numele său fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru conducere fără permis și vătămare corporală din culpă, scrie realitatea.net


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6846 secunde