Tragedie la Costinești. Marea și-a luat din nou tributul!

546
Tragedie la Costinești. Marea și-a luat din nou tributul! - fondtragediilamare-1436710133.jpg

Articole de la același autor

Ignoră avertismentele salvamarilor și se aruncă în valurile mării deși nu știu să înoate. În cursul zilei de sâmbătă, salvamarii și cadrele medicale au intervenit în sudul litoralului pentru salvarea a șapte persoane care s-au aventurat în apă fără să se gândească, preț de o secundă, la consecințe.

Salvamarii au reușit să salveze nu mai puțin de șase persoane, însă în cazul unui turist au pierdut lupta. Tânărul de 22 de ani, din județul Prahova, angajat pe raza stațiunii Costinești, se afla în ziua sa liberă și s-a dus la plajă pentru a se relaxa. Acesta a intrat în apă, însă, la un moment dat, se pare că i s-a făcut rău. A fost observat de mai mulți turiști, care l-au scos la mal cu ajutorul salvamarilor. Câțiva turiști, angajați la Inspectoratele pentru Situații de Urgență din țară, au intervenit imediat și i-au acordat primul ajutor. Ceilalți martori au sunat la 112, iar în scurt timp cadrele medicale și-au făcut apariția în zonă. În ciuda eforturilor depuse, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l readuce la viață și au constatat decesul.

"Credem că este vorba despre un infarct miocardic. Marea era liniștită și apa avea aproximativ 1-1.50 metri", a declarat Nicolae Coitu, șeful salvamarilor din Costinești.

În cazul celorlalte șase persoane, printre care trei minori, medicii au intervenit prompt, iar acestea au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Copil înecat în Dunăre

"Seria neagră" nu s-a oprit aici. Militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" au fost solicitați să intervină, sâmbătă, în jurul orei 16.30, în localitatea Capidava, unde un copil s-a înecat.

Militarii Detașamentului Cernavodă și scafandrii s-au deplasat la locul indicat și au demarat căutările. După mai bine de două ore, scafandrii au găsit trupul adolescentului de 14 ani și l-au adus la mal. Pentru acesta nu s-a mai putut face nimic. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.

Militarii ISU "Dobrogea" atrag atenția tuturor părinților să nu își lase copii nesupravegheați la scăldat. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5429 secunde