Traficant de droguri din București, prins în flagrant în Vama Veche

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 31 Iulie 2020 117
Un tânăr din București s-a ales cu dosar penal pentru trafic de droguri, după ce a fost surprins, în stațiunea Vama Veche, în timp ce încerca să vândă stupefiante. În noaptea de miercuri spre joi, în jur de ora 1.00, un echipaj din cadrul Grupării Mobile „Tomis” a observat pe strada Tudor Vladimirescu din Vama Veche doi tineri. La vederea jandarmilor, cei doi au încercat să fugă. Nu au reușit, căci la fața locului a mai ajuns un echipaj și militarii i-au înconjurat pe suspecți. Văzându-se încolțiți, unul din tineri a aruncat niște folii de aluminiu lângă un gard.

Ulterior, jandarmii au găsit lângă gardul respectiv șapte folii de aluminiu care conțineau muguri vegetali de culoare verde, un plic transparent autosigilant, cu șapte pliculețe cu pulbere albă și un comprimat de culoare albastră. Unul dintre tineri, un bucureștean de 25 de ani, a admis că drogurile erau ale lui și voia să i le vândă celuilalt, un bărbat de 30 de ani. Ulterior, când jandarmii l-au însoțit spre locul de cazare, tânărul a recunoscut că mai are alte droguri și cort. Într-adevăr, în cort au mai fost găsite opt folii cu muguri vegetali.

Pe numele tânărului au fost întocmite acte premergătoare unui dosar penal, care au fost înaintate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța. 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei