Studentul la Medicină care a drogat și violat tineri, arestat 30 de zile

446
Studentul la Medicină care a drogat și violat tineri, arestat 30 de zile - studentul-1498662327.jpg
Etan Tzvi Dimant, studentul la Facultatea de Medicină a Universității "Ovidius" cercetat pentru viol și agresiune sexuală, a fost arestat după recursul făcut de procurori. 


În primă fază, magistrații Judecătoriei Constanța au decis să-l lase în libertate pe americanul cu cetățenie israeliană, acesta fiind cercetat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Procurorii au contestat măsura, iar Tribunalul Constanța a decis arestarea studentului pentru 30 de zile. 


Vă reamintim că Etan Tzvi Dimant este acuzat că folosea benzodiazepine pentru a-și droga victimele, pentru ca mai apoi să le violeze în timp ce acestea erau inconștiente. Polițiștii constănțeni au organizat o acțiune complexă, în urma căreia bărbatul a fost prins în flagrant, în timp ce voia să drogheze un polițist sub acoperire. 


În locuința bărbatului și în autoturismul acestuia, oamenii legii au găsit 30 de flacoane ce conțin benzodiazepine, recipienți cu lichide susceptibile a conține benzodiazepine, cinci laptopuri, un DVR, șapte telefoane mobile, mai multe medii electronice de stocare a datelor și diferite obiecte destinate obținerii satisfacției sexuale. 


Polițiștii constănțeni din cadrul Poliției municipiului Constanța, Biroul Investigații Criminale fac un apel către eventualele persoane vătămate în cazul studentului american să se prezinte la sediul IPJ Constanța sau să sune la numărul de telefon 0241.502.605 și să sesizeze dacă au fost victime în cazuri similare. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5577 secunde