Strigătul de ajutor dinainte de biletul de adio! Cum pot fi prevenite sinuciderile

581
Strigătul de ajutor dinainte de biletul de adio! Cum pot fi prevenite sinuciderile - fondsinucideriajutor-1571683676.jpg

Articole de la același autor

Copleșiți de probleme, simțindu-se neînțeleși și fără ajutor, sunt destui cei care recurg la gestul extrem de a-și pune capăt zilelor. Prea mulți, dacă este să privim spre statistici. Persoanele care se gândesc la sinucidere pot fi însă ajutate, iar aceste tragedii evitate. Trebuie doar ca cei din jurul lor să fie atenți la semnalele pe care le transmit și să știe cum să procedeze. 


Statisticile realizate pe tema deceselor survenite prin suicid sunt îngrijorătoare. Țara noastră depășește cu mult media europeană, la acest capitol. Și ce este la fel de îngrijorător este faptul că s-a ajuns să recurgă la astfel de gesturi și tineri sau chiar adolescenți. Motivele pentru care se ajunge în astfel de situații de criză sunt diverse: traumele psihologice, sentimentul că sunt neînțeleși și nesprijiniți de cei din jur, sărăcia, eșecul pe plan sentimental. La bază, însă, stă depresia, care este din ce în ce mai răspândită în rândul populației. "Depresia apare mai frecvent la femei decât la bărbați, iar unele diferențe în modul în care starea de spirit depresivă se manifestă au fost puse pe seama sexului și a vârstei. De exemplu, la bărbați se manifestă deseori ca oboseală, iritabilitate și furie, iar aceștia pot avea un comportament nechibzuit, abuz de droguri, de alcool. Totodată, bărbații au tendința să nu recunoască faptul că sunt deprimați și să caute ajutor. În schimb, la femei depresia se manifestă ca tristețe, lipsă de stimă de sine și sentimente crescute de vinovăție", a explicat terapeutul Eugen Popa. 


Persoanele cu gânduri sinucigașe pot fi ajutate de cei din jurul lor. Primul pas este recunoașterea semnalelor, după cum au arătat reprezentanții Alianței Române de Prevenție a Suicidului. Semnalele de alarmă în cazul tendințelor de suicid sunt: verbalizarea dorinței de a muri, verbalizarea sentimentului de deznădejde sau lipsa unui scop, a sentimentului de încolțire, de durere insuportabilă, de povară pentru alții; creșterea consumului de alcool sau de droguri; agitație, anxietate; somn prea mult sau prea puțin; retragerea sau izolare socială; furie sau dorință de răzbunare; variații mari în dispoziție. "Cu cât mai multe din aceste semne de alarmă sunt prezente, cu atât mai mare este riscul. Semnele de alarmă sunt asociate cu suicidul, dar pot să nu fie cele care îl cauzează", au atras atenția reprezentanții alianței. 


Cum putem ajuta un posibil sinucigaș


"Răspunsul este că oricine se poate implica pentru a acorda sprijin unei persoane care se gândește la sinucidere", au arătat voluntarii Alianței de Prevenție a Suicidului. În primul rând, persoana respectivă nu trebuie lăsată singură, nesupravegheată. Apoi, ascundeți armele, obiectele ascuțite, alcoolul sau medicamentele pe care le-ar putea folosi. Solicitați sprijinul unui profesionist în sănătatea mintală și, în caz de nevoie, puteți apela laTelefonul Verde Antisuicid, pus la dispoziție gratuit de alianță, de aproape șase ani: 0800801200. Voluntarii alianței, în special studenți la psihologie, răspund între 7 seara și 7 dimineață. "Există câteva principii generale de care este important să ținem cont și, mai ales, să pornim de la ideea că oricând, oricui i se poate întâmpla să treacă printr-o situație atât de covârșitoare și dificilă încât să își simtă puterile depășite și să aibă nevoie de sprijin ca să poată găsi variante de rezolvare. Persoana cu gânduri și comportamente suicidare este un om cu nevoi sufletești asemănătoare oricărui alt om, nevoia de a fi acceptat necondiționat, văzut și auzit că există și suferă, susținut, încurajat, sprijinit, ocrotit. Pentru a înțelege ce avem de făcut ca să sprijinim, întâi e nevoie să ascultăm cu atenție ce are de spus, să înțelegem ce tip de ajutor ar fi dispusă persoana să accepte și să îi acordăm atâta timp cât are nevoie, pentru a începe să vorbească despre frământările sale. Să spunem ce nu înțelegem și să solicităm din partea ei să ne confirme dacă am înțeles bine sau nu mesajul său. Din ascultare fac parte și pauzele de tăcere, nu e nevoie neapărat să le umplem cu cuvinte", au explicat specialiștii alianței. De menționat că pe 9 noiembrie este celebrată Ziua Națională de Prevenție a Suicidului. 


120 de constănțeni s-au sinucis anul trecut 
La nivelul Constanței, pe parcursul anului 2018 au fost înregistrate 120 de sinucideri. În jumătate dintre cazuri, persoanele au apelat la spânzurare, în vreme ce în mai puține situații persoanele au ales să se arunce de la înălțime, să folosească obiecte ascuțite, să se intoxice sau au recurs la înec.


Reamintim că cel mai recent caz de sinucidere a avut loc în luna septembrie, când o tânără de 32 de ani s-a aruncat în Canalul Dunăre – Marea Neagră, de pe podul de la Agigea. Gestul a survenit pe fondul stresului cauzat de pregătirile pentru nuntă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2055 secunde