Serviciul Pașapoarte s-a mutat în „casă“ nouă. Programarea online, esențială

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 19 Mai 2020 3825
Serviciul de Pașapoarte Constanța funcționează, de ieri, într-un sediu nou, modern și spațios, de la etajul trei al Tomis Mall, în centrul municipiului. Însă, având în vedere măsurile de prevenire impuse de starea de alertă, în vederea limitării răspândirii coronavirusului, constănțenii care au nevoie de acest document de călătorie sunt atenționați ca înainte să pornească spre sediul instituției să își facă programare online.

După aproximativ 15 ani în care s-au înghesuit în birourile minuscule de la subsolul Palatului Administrativ, angajații Serviciului de Pașapoarte Constanța s-au mutat într-un nou spațiu. Este vorba despre șapte birouri spațioase și luminoase de la etajul trei al centrului comercial Tomis Mall, amplasat pe strada Ștefan cel Mare, în centrul municipiului Constanța. Discuțiile dintre Instituția Prefectului - instituția în subordinea căreia se află Serviciul de Pașapoarte - și reprezentanții mall-ului au durat aproximativ doi ani, iar contractul de comodat a fost încheiat pentru următorii cinci ani, cu posibilitatea prelungirii. „Condițiile sunt mult îmbunătățite față de vechiul sediu”, a precizat prefectul George Niculescu, aflat ieri la inaugurarea noului spațiu de funcționare a Serviciului Pașapoarte. „Îmi doresc, din toate punctele de vedere, să revenim cât mai repede, la viețile noastre normale și atunci cetățenii care vor dori să vină să își schimbe pașaportul să poată să o facă într-un mod civilizat. În momentul de față sunt luate toate măsurile pentru a preveni răspândirea virusului COVID 19. Drept pentru care, în acest moment serviciul funcționează în sistem de programări online, pentru a se evita formarea cozilor”, a subliniat prefectul George Niculescu.

Serviciul, deschis publicului până la ora 20.00

La rândul său, comisarul șef Adrian Manea, a precizat că programul cu publicul se desfășoară, în această perioadă, în intervalul orar 8.00 – 20.00, tocmai pentru a putea fi respectate măsurile de distanțare în timp între solicitanți. De asemenea, angajații au fost împărțiți în două ture, iar schimbul se realizează astfel încât colegii de dimineață să nu se întâlnească cu cei de după-amiază. Având în vedere că pe perioada stării de urgență mai mulți angajați ai Serviciului Pașapoarte au fost repartizați la IPJ, pentru suplimentarea forțelor de ordine, se așteaptă întoarcerea lor la programul normal de muncă.

Comisarul șef Adrian Manea a precizat pentru constănțeni faptul că este esențial, înainte ca cei interesați să se îndrepte către noul sediu, să își facă programare online, pe www.epasapoarte.ro, urmând pașii indicați. „Avem șapte ghișee, dar folosim doar două în prezent, cu posibilitatea de a ne extinde, în funcție de programările din mediul online. De asemenea, în premieră, avem un ghișeu de informații, privind atât restricțiile cât și eliberarea adeverințelor. De asemenea, sala de așteptare, atunci când va putea fi folosită, este generoasă, prietenoasă, condiții pe care nu le aveam în vechiul sediu”, a afirmat cms. șef Adrian Manea. Solicitanții sunt primiți la interval de 7 - 10 minute, astfel încât să se evite aglomerarea.

De menționat că pentru copii, în incinta Serviciului de Pașapoarte este un loc de joacă, cu o corabie imensă, unde aceștia se vor putea juca – după trecerea restricțiilor impuse de pandemie – cât timp așteaptă să fie preluați de angajații serviciului. Corabia a rămas, de fapt, pe poziție de la foștii ocupanți ai spațiului respectiv, care până în urmă cu câteva luni a fost loc de joacă. 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei