Segmentul SUV reinventat de Toyota prin lansarea noului RAV4

327
Toyota, prin lansarea noului RAV4, aduce în premieră motorizarea hibrid integral în segmentul SUV compact. Cu un design impunător și elegant, sisteme de siguranță avansate și tehnologii 4x4 inovatoare, Toyota este liderul acestui segment. La 10 ani de la lansarea primului model hibrid în România, la nivel mondial au fost vândute peste 8 milioane de modele hibrid, la nivel mondial, contribuind la reducerea emisiilor cu mai mult de 58 de mili-oane de tone de CO2. 90% dintre cele 1,5 mili-oane de modele RAV4, vândute în Europa, se deplasează pe drumuri și astăzi.


Disponibilă în premieră, tehnologia propulsiei hibrid, conferă noului RAV4 caracteristici superioare de putere, costuri de exploatare scăzute, emisii reduse, precum și o experiență incomparabilă a condusului. Sistemul de propulsie hibrid integral combină un motor termic pe benzină de 2,5 litri, cu un motor electric puternic, pentru versiunea 4x2. Un al doilea, motor electric, montat în spatele mașinii, echipează versiunea cu tracțiune integral 4x4, ce conferă un plus de tracțiune și o capacitate de remorcare de până la 1.650 kg. Dezvoltând o putere totală a sistemului de 145 kw/197 CP, noul RAV4 hibrid oferă un timp de accelerare de la 0-100 km/h de doar 8,3 secunde, un consum de combustibil de top în clasa sa, de numai 4,9l/100 km și emisii de CO2 scăzute de 115 g/km.


Noul RAV4 dispune de o gamă extinsă de motorizări - de la propulsia hibridă la cele mai eficiente motoare diesel. Un nou intrat în gama motoarelor disponibile pentru RAV4 este motorul diesel de 2,0 litri, disponibil în versiunea cu tracțiune 4x2 și transmisie manuală, cu rezultate impresionante: emisii de CO2 de numai 123 g/km, o putere de 143 CP și o accelerație de la 0 la 100 km/h în doar 9,6 secunde. În versiunea de motorizare pe benzină, noul RAV4 oferă un motor de 2,0 litri, cu transmisie manuală sau automată și performanțe notabile: putere de 111kW/151 CP, un cuplu maxim de 195 Nm și emisii CO2 de 149 g/km. 


Toyota RAV4 are 5 uși, o lungime de 4,6 metri (cu 3,5 centimetri mai mult, față de modelul actual), un ampatament nemodificat, 1,8 metri, și o înălțime de 1,6 metri (1,5 cm mai mult). Noul RAV4 este disponibil în România în 4 niveluri de echipare - Comfort (varianta standard de echipare), Executive, Elegance si Luxury.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 21 Septembrie 2016
Stire din Economie : Mozaic economic
Marţi, 20 Septembrie 2016
Stire din Economie : Citroen C1, în România de la 9.400 euro
Marţi, 20 Septembrie 2016
Stire din Economie : Opel se mândrește cu noul Karl Rocks
Marţi, 20 Septembrie 2016
Stire din Economie : Bentley și noua sa "navă amiral"
Pagina a fost generata in 1.5482 secunde