Securitatea Mării Negre, discutată de ministrul Apărării, în cadrul NATO

213
1
Securitatea Mării Negre, discutată  de ministrul Apărării,  în cadrul NATO - securitatea1-1510323994.jpg

Articole de la același autor

Mihai Fifor, ministrul Apărării Naționale a avut întâlniri bilaterale cu omologii din Franța și Turcia, Florence Parly, respectiv Nurettin Canikli, în contextul Reuniunii ministeriale NATO.

În discuțiile cu ministrul francez al Apărării, Mihai Fifor a punctat nevoia continuării demersurilor în vederea asigurării stabilității în regiunea Mării Negre, subliniind importanța prezenței militare franceze la exerciții aliate desfășurate pe teritoriul național, pentru asigurarea interoperabilității între forțele armate ale celor două state.

Cei doi oficiali au apreciat importanța aprofundării colaborării între statele europene pe linia apărării, inclusiv din perspectiva cooperării structurate permanente (PESCO). Cu acest prilej, ministrul Fifor a subliniat oportunitatea oferită de această inițiativă pentru consolidarea cooperării în materie de securitate și apărare, un subiect prioritar de pe agenda europeană.

De asemenea, cei doi miniștri au convenit intensificarea cooperării bilaterale în domeniul educației militare, precum și al medicinii militare, Mihai Fifor precizând, în context, intenția de colaborare în acest sens, în vederea revitalizării și modernizării Institutului Cantacuzino.

Reuniunea bilaterală cu omologul turc a reprezentat o bună ocazie de a schimba opinii cu privire la evoluțiile din regiunea Mării Negre și de a reflecta asupra modalităților concrete de cooperare între România și Turcia, în vederea asigurării stabilității și securității zonei.

Comentează știrea

costu
16 noiembrie 2017
operator pc

Colaboratori online acasa. Selectam urgent colaboratori online acasa. Lucru pe calculator. Castiguri foarte motivante. Contract. Suport pas cu pas. Totul este legal. Solicitati acum detalii la adresa noastra de gmail: pacurarucostica1963@gmail com

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5559 secunde