Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

SCANDAL LA ȘCOALA 39 Nicolae Tonitza. Eleve SPIONATE de profesorul de muzică

Ştire online publicată Vineri, 12 Octombrie 2018

Un scandal de proporții s-a produs zilele trecute la școala nr. 39 Nicolae Tonitza din Constanța.

Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, un profesor de muzică este acuzat că a intrat în posesia imaginilor de pe camerele de supraveghere din zona vestiarelor,  unde mai multe fete se schimbau pentru ora de educație fizică.

Dacă asta nu era de ajuns, acesta a copiat imaginile și ulterior le-a postat pe contul personal de Facebook.

Ce spune Poliția Constanța

"La data de 11 octombrie, în jurul orei 17.30, la Secția 4 Poliție Constanța, a fost depusă o sesizare din partea conducerii Școlii generale Nr 39 Nicolae Tonitza, prin care am fost informați că un cadru didactic titular ar fi intrat în posesia unor imagini de pe camerele de supraveghere ale școlii (eleve ce se pregăteau pt ora de educație fizică), iar ulterior le-ar fi postat pe o rețea de socializare. În momentul de față politiștii constănțeni efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a producerii faptei și luarea măsurilor legale în consecință", ne-au declarat reprezentanții IPJ Constanța.

PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Casa unui român care locuiește în Italia a fost devastată de o explozie puternică, care a avut loc vineri dimineață, în Francavilla in Sinni.Doi români și un copil se află în ...
Corpul neînsuflețit al lui Tudor Simionov, românul ucis la Londra de Revelion, va fi repatriat în cursul zilei de duminică. Sicriul va fi depus la capela Bisericii Sf ...
Pesta porcină africană a fost confirmată într-o gospodărie comuna Oituz, județul Bacău, și în exploatația unui localnic din Pomârla, județul Botoșani ...
Traficul este întrerupt, sâmbătă dimineață, la kilometrul 26, pe Autostrada 1 București-Pitești, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o mașină ...
Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați în această dimineață să intervină în Dana 89, Port Constanța. Potrivit primelor informații, un incendiu a ...
Gabriel Leș, ministrul Apărării Naționale, a declarat, vineri, că nu se pune problema desființării scutului antirachetă de la Deveselu, în ciuda amenințărilor ...
Politehnica Iași a învins-o pe FC Viitorul Constanța cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, în deplasare, la Ovidiu, în primul meci din etapa a 24-a a Ligii I de fotbal.Ieșenii au ...
Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, a reiterat faptul că nu se pune problema desființării scutului de la Deveselu, în ciuda amenințărilor și provocărilor Rusiei. "Am ...
Laura Codruța Kovesi, fost procuror-șef al DNA, este cercetată penal pentru luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă, potrivit unui comunicat al Secției ...
În după-amiaza de 15 februarie a.c., un tânăr, in vârstă de 19 ani, a condus un autoturism, pe strada Nicolae Bălcescu din Medgidia, circulând dinspre strada Decebal și ajuns la ...
În data de 15 februarie a.c., ora 20.30, un bărbat, in vârstă de 42 ani, a condus un microbuz pe DN 39, în afara localitatii Constanța, pe banda nr. 1, dinspre Constanța către ...
O persoană a decedat, iar alte două au suferit traumatisme, după ce mașina în care se aflau a fost lovită, vineri, de un tren, pe strada Cernei din Orșova. Potrivit purtătorului ...
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat vineri, la începutul ședinței de guvern, că pentru a se asigura desfășurarea scrutinului europarlamentar din 26 mai în afara oricăror dubii, va ...
Premierul Viorica Dăncilă s-a arătat iritată de intrebările insistente ale jurnaliștilor referitoare la numărul de kilometri de autostradă care se vor face în 2019, după ce ...
Un tânăr de 25 de ani din județul Neamț a fost arestat preventiv pentru pornografie infantilă și șantaj, el fiind suspectat de procurorii DIICOT Vâlcea că a determinat o fată de ...
Reglementările în vigoare prevăd că orice lucrare de construcție, reamenajare sau demolare se execută doar cu autorizație de construire. În acest caz este prevăzută ...
OMV Petrom a anunțat, vineri, că va contribui cu 10 milioane de euro la construcția primului spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România, un proiect ...
Postul de televiziune TV H, operat de Fundația Massmedia România de Mâine, se va închide în următoarea perioadă, după aproape 20 de ani de funcționare.Potrivit ...
Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția lui ABDURAȘIT HAKAN, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Constanța.La data de 10 februarie a.c., în jurul orei ...
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița a descoperit aproximativ 2.400 pachete cu țigări ce urmau a fi introduse ilegal în țară, ascunse ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Fun
Arhiva