Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

Scandal după scandal, la Constanța! Mai multe ordine de protecție, emise de polițiști

Ştire online publicată Luni, 16 Septembrie 2019

La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 00.15, polițiști din cadrul Secției 5 au fost sesizați de către un bărbat, despre faptul că pe o stradă din municipiul Constanța ar avea loc un scandal. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 58 de ani, care ar fi agresat fizic și amenințat cu acte de violență două femei, fiind vorba despre concubina sa, de 51 de ani, și fiica acesteia, de 32 de ani. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, conform procedurilor legale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați de către o femeie de 43 de ani, din municipiul Constanța, despre producerea unui scandal la domiciliu. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 51 de ani, fostul soț al femeii în cauză, care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi agresat-o fizic pe aceasta. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, conform procedurilor legale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 13.30, polițiști din cadrul Secției 1 au fost sesizați de către o femeie de 37 de ani, din municipiul Constanța, despre producerea unui scandal la domiciliu. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 50 de ani, soțul femeii în cauză, care, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat-o fizic pe aceasta. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, conform procedurilor legale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Polițiștii constănțeni au acționat azi-noapte pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a ...
O constănțeancă de 32 de ani a cerut ajutorul polițiștilor, în noaptea de marți spre miercuri, 10 spre 11 septembrie, spunând că soțul ei este beat ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Procurorii DIICOT și polițiștii de la Combaterea Traficului de Persoane au efectuat, astăzi, 11 percheziții în București și în județele Giurgiu, Călărași, Ialomița și Arad într-o ...
Fiul fostului senator Ovidiu Marian a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Olanda, informează specialarad.ro.Fiul lui Ovidiu Marian ar fi fost găsit spânzurat în camera unui ...
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Tulcea, au descins azi la Spitalul Județean ...
Un Jaguar a fost distrus la Șimand, în Arad, după ce a intrat frontal într-un TIR. A fost chemat elicopterul SMURD pentru a prelua o victimă aflată în cod roșu, scrie ...
Compania TAROM reduce prețurile biletelor, în perioada 15-20 octombrie, către anumite destinații pentru cei care vor să călătorească în perioada 1 noiembrie - 14 decembrie 2019 și ...
Procesul lui Darius Vâlcov se reia de la zero. Magistrații de la ICCJ au luat act de motivarea deciziei CCR privind lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de ...
Tânăra în vârstă de 34 de ani care, luni, în timp ce se afla într-un autoturism cu iubitul său, pe raza județului Olt, a sunat la 112 spunând că este răpită le-a făcut ...
Animalele de serviciu care au aparținut instituțiilor și structurilor publice din România vor avea dreptul la hrană și îngrijire și după "scoaterea din funcțiune", conform unui ...
Alocațiile de stat pentru copii vor fi majorate, de la 1 ianuarie 2020, în ritm cu rata medie a inflației. Decizia a fost luată marți în plenul Camerei Deputaților, for decizional ...
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați, marți, 15 octombrie, în localitatea Chirnogeni, unde o persoană a căzut în canal. Din primele informații ...
Curtea de Apel București ia, marți, în discuție probele pe care le aduc în apărarea lor fostul ministru al Turismului Elena Udrea, fiica fostului președinte al României, Ioana ...
LIONS Club Constanța a donat un ultim lot de 45 de calculatoare special adaptate nevoilor nevăzătorilor, în cadrul proiectului BatPro, ajuns la final. Computerele au fost ...
Un bărbat de 70 de ani a murit în urma unui accident a cărui victimă a fost, în dimineața zilei de marți, 15 octombrie. Incidentul rutier a avut loc în jurul orei 6,00 ...
Apariție neașteptată, zilele trecute, pe Autostrada A4, sensul dinspre Agigea spre București: un autoturism a fost filmat în timp ce rula pe ...
O constănțeancă de 95 de ani, văduvă de război, a fost vizitată zilele trecute de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, din ...
Un bărbat, controlor de trafic aerian, a murit în sala de dirijare din sediul central ROMATSA, potrivit Antena 3. Angajatul ROMATSA a făcut stop cardiac chiar în timp ce ...
Gheorghe Dincă este scos marți din Arestul central și dus la INML "Mina Minovici" pentru a fi din nou expertizat psihiatric de această dată în cazul Luizei Melencu. Anchetatorii ...
Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe strada Izvor, din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA au fost ...
Mașina unui șef din IPJ Arad a fost incendiată de indivizi necunoscuți. Autoturismul era parcat la câțiva metri de casa în care locuiește polițistul, potrivit ...
Polițiștii din județul Olt caută, la această oră, o fată care a anunțat, printr-un apel de 20 de secunde la 112, că este sechestrată, fără a oferi alte informații, precum nume, o ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Fun
Arhiva