Sancțiuni de mii de lei, date de jandarmi pe litoral

151
Sancțiuni de mii de lei, date de jandarmi pe litoral - misiunilitoral2-1597159485.jpg

Articole de la același autor

Peste 130 de militari din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Constanța au fost la datorie, pe litoral, în săptămâna 3 – 9 august, acționând alături de polițiști, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. În cadrul misiunilor au fost aplicate în jur de 160 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 44.000 de lei. Amenzile au vizat sancționarea unor fapte precum: comerțul stradal ilegal, consumul de alcool în locuri publice, cerșetoria, amenințări cu acte de violență, cât mai ales nerespectarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

"Reamintim tuturor cetățenilor că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situația o impune", au precizat reprezentanții IJJ Constanța. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4131 secunde