Români suspecți de infectare cu coronavirus, aduși în țară din Germania

de Cuget Liber Duminică, 09 Februarie 2020 213
Doi cetățeni români care au fost transportați din China în Germania, la Berlin, au fost aduși în țară duminică seara, starea lor fiind una bună, ambii fiind în curs de testare pentru infecția cu coronavirus, a informat Ministerul Sănătății, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat de presă, cei doi cetățeni au fost transportați din China în Germania prin intermediul unor zboruri medicale organizate în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

"Starea de sănătate a celor doi bărbați este bună și nu sunt confirmați până în acest moment cu coronavirus. Cele două persoane sunt asimptomatice, sunt în curs de testare și, conform procedurilor, vor rămâne încă 14 zile sub supraveghere medicală într-un spațiu special destinat din București, în care sunt respectate condițiile de izolare. Ministerul Sănătății va informa cu privire la starea de sănătate a celor doi cetățeni", se arată în comunicatul MS.



Cei doi cetățeni români au fost transportați cu o aeronavă militară pusă la dispoziție de Ministerul Apărării Naționale, fiind însoțiți pe durata zborului spre România de o echipă medicală, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Potrivit sursei citate, duminică, în urma unei ample operațiuni la care au participat mai multe state europene, doi cetățeni români aflați în orașul Yichang, provincia Hubei, din Republica Populară Chineză, au revenit în țară. Aceștia au părăsit Republica Populară Chineză cu un zbor organizat de către Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, fiind ulterior transferați de pe teritoriul acestui stat în Republica Federală Germania cu o aeronavă germană.

Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei