Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

Reținut după ce a amenințat un șofer cu pistolul pentru a-i fura mașina

Ştire online publicată Marţi, 22 Mai 2018
de Sorin HULUBEI

În urmă cu două zile, polițiștii de frontieră din Cernavodă au fost sesizați cu privire la faptul că, în apropierea satului Tichilești, județul Constanța, un bărbat a oprit în trafic un autoturism și a amenințat șoferul cu un pistol. Persoana aflată la volanul autoturismului a accelerat, reușind astfel să scape.

De asemenea, bărbatul a amenințat și alte două persoane care opriseră pentru a vedea ce se întâmplă, acesta fugind apoi peste câmp, spre localitatea Hârșova. La scurt timp, persoana în cauză a fost prinsă de polițiștii de frontieră în satul Tichilești, iar pistolul pe care acesta l-a folosit a fost găsit ascuns într-un gard viu, fiind o armă neletală, tip airsoft.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoana în cauză este cetățeanul

român D.I., în vârstă de 20 de ani, cu domiciliul pe raza județului Constanța. El a declarat că a achiziționat pistolul neletal, tip airsoft, de pe internet și voia îl folosească pentru a sustrage un autoturism.

Polițiștii de frontieră au ridicat pistolul în vederea continuării cercetărilor și au întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la

tâlhărie calificată. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Cinci tineri din Constanța au ajuns în fața oamenilor legii, făcându-se vinovați de fapte de furt și tâlhărie. „Urmare a cercetărilor în cazul comiterii mai multor ...
Un autotren încărcat cu deșeuri metalice, care se deplasa spre Portul Constanța, s-a răsturnat, miercuri dimineață, în jurul orei 5.30, pe A4, în sensul giratoriu de la ...
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au oprit pe un drum neamenajat din zona lacului Sinoe, un autoturism ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Lovitura de gratie data de Politia Romana impreuna cu Politia Italiana, scrie Radu Tudor, pe blog.Astazi dimineata, in com Smeeni, jud Buzău, in baza unui mandat european de ...
Pompierii intervin, în aceste momente, la ieșire din localitatea Techirghiol spre Movilița, pentru a stinge un incendiu ce se manifestă la un camion încărcat cu lemne.La ...
Șeful Serviciului Permise Auto din Giurgiu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul permiselor obținute fraudulos, în timp ce primarul din Valea Dragului a ...
O femeie de 29 de ani a fost mușcată de un pitbull în timp ce se plimba cu bichonul său pe o stradă din Alba Iulia, câinele ei fiind omorât, a informat, sâmbătă, Inspectoratul ...
Un italian de 42 de ani, acuzat de violențe împotriva mai multor tinere prostituate românce, fost arestat la Roma.„Sunt 150 de euro, hai să mergem la mine acasă” ...
Medicii și familia lui Mario Iorgulescu au încercat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, să-l transfere pe tânăr de la Spitalul Elias la o clinică din Italia. Transferul nu a ...
Un deținut închis pentru omor a evadat vineri, în jurul orelor prânzului, de la un punct de lucru al Penitenciarului Focșani, acesta fiind căutat de forțele de ...
O copilă de numai 11 ani, din județul Dâmbovița, este de negăsit încă de vineri! Fata a plecat de la școală după terminarea orelor, dar nu a mai ajuns acasă.Imediat după ce ...
Scene teribile în centrul Timișoarei. O tânără a fost ucisă în parcul din spatele Catedralei. Din informațiile disponibile până acum, se pare că tânăra s-a întâlnit cu ...
Zece constănțeni au fost reținuți, vineri, 20 septembrie, de procurorii Direcției de Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și ...
Poliția Locală Constanța face un apel către constănțeni să ofere sprijin în identificarea autovehiculelor abandonate pe domeniul public sau privat al municipiului ...
Oferta educațională a Forțelor Navale Române, standuri interactive cu lucrări de matelotaj și echipamente de scufundare vor fi prezentate publicului ...
Sezonul estival 2019 s-a încheiat, dar nu și seria tragediilor de pe litoralul românesc. Vineri, 20 septembrie, în jurul prânzului, militarii de la Inspectoratul pentru ...
Un polițist local a oferit un adevărat „spectacol”, joi după-amiază, în zona Gării Constanța, după ce a băut mai mult decât putea duce! Acesta a ieșit ...
Sărăcăcioase și triste. Astfel se înfățișează parcurile Constanței. Cu spații verzi… fără verde, cu mobilier urban mâzgălit cu graffiti și cu ...
Magistrații Tribunalului Maramureș au hotărât arestarea preventivă pentru 30 de zile a unei femei din comuna Ieud, cercetată pentru incendierea soțului, care ulterior a decedat în ...
Un elev de 17 ani din Miercurea Ciuc s-a sinucis într-o clasă a liceului la care învăța. Adolescentul s-ar fi înjunghiat cu un cuțit în zona ...
O femeie din Prahova și fiul ei, de 14 ani, au ajuns la spital cu răni serioase, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit violent de un camion.La volan era chiar soțul ...
276 de absolvenți ai Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „AVRAM IANCU” Oradea debutează ca polițiști de frontieră."Astăzi este despre voi, dragi ...
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța, au efectuat ieri 44 de ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva