Reguli noi pentru polițiști, când duc persoane la secție

257
Reguli noi pentru polițiști, când duc persoane la secție - modificaridusilasectie-1579637964.jpg

Articole de la același autor

Anul 2020 vine cu modificări legislative privind modul în care intervin polițiștii. 


Astfel, Legea 192/2019, care va intra în vigoare luni, 27 ianuarie, aduce completări cu privire la atribuțiile polițiștilor privind controlul corporal al persoanelor, al bagajelor și al vehiculelor, privind situațiile în care sunt îndreptățiți să legitimeze și să stabilească identitatea persoanei, cât și privind conducerea unei persoane la sediul Poliției. 


Potrivit noilor prevederi legislative, persoana condusă la secție are mai multe drepturi: "de a fi informată cu privire la motivele conducerii la secție, de a fi informată cu privire la drepturile care îi revin, de a formula contestație împotriva dispunerii măsurii, de a fi asistată de un avocat, de a comunica direct cu acesta, în condiții care să asigure confidențialitatea, precum și de a nu da nicio declarație fără prezența acestuia, cu excepția comunicării datelor de identificare ori a unor informații necesare înlăturării unei stări de pericol iminent la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale a sa ori a altei persoane", potrivit oamenilor legii. 
Totodată, persoanele conduse la sediul Poliției pot să solicite ca un membru al familiei sau o altă persoană să fie anunțată unde se află și de a fi consultat de un medic, pe propria cheltuială. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6702 secunde