Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

Rectorul Academiei de Poliție, audiat la DNA. Mihail Marcoci: Mi-am dat demisia. Nu am făcut presiuni asupra ofițerului

Ştire online publicată Vineri, 24 Mai 2019

Rectorul Academiei de Poliție este audiat, vineri, la sediul DNA. Rectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, și prorectorul aceleiași instituții, Petrică-Mihail Marcoci, urmează să fie schimbați de la conducerea Academiei.

UPDATE. Rectorul și prorectorul și-au dat demisia. Mihail Marcoci a anunțat, după discuția cu ministrul Carmen Dan, că și-a dat demisia din funcția de prorector al Academiei de Poliție și a menționat că își exprimă regretul pentru situația creată, însă nu a făcut presiuni asupra ofițerului pentru a-i trimite mesaje de amenințare Emiliei Șercan.

„Mi-am dat deja demisia, acordul de demisie a fost scris. Mi-am dat demisia acum, am avut o discuție cu doamna ministru de Interne în care mi-am exprimat regretul pentru cele intâmplate, este o anchetă în curs. Nu vă pot da nimic din dosar. Nu am făcut niciun fel de presiuni asupra ofițerului. Aveti răbdare, veți vedea din dosar. (...) Eu nu am avut niciun fel de relație apropiată cu acel tânăr ofițer. La un moment dat, nici nu știam cum îl cheamă. Nu a studiat la specializările mele. (...) O sa vedeți din declarația mea de avere, din activitățile mele extraprofesionale, diferența de salariu pe care am avut-o ca prorector al Academiei de Poliție nu era atât de relevată”, a declarat Mihail Marcoci, fostul prorector al Academiei de Poliție, conform Mediafax.

Acesta a mai spus că nu i-a fost teamă de investigația Emiliei Șercan.

„Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a luat act de măsurile dispuse de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, de punere în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de rectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Iacob Adrian, și prorectorul Marcoci Petrică-Mihail”, se arată într-un comunicat al Ministerului.

Comanda Academiei de Poliție va fi asigurată, până la împuternicirea unui nou rector și a unui nou prorector, de către prorectorul Veronica Stoica.

Rectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, și prorectorul aceleiași instituții, Petrică-Mihail Marcoci, au fost plasați sub control judiciar de către DNA pentru instigare la șantaj.

Cei doi au determinat un angajat al instituției să-i trimită jurnalistei Emilia Șercan mesaje de amenințare cu moartea pentru a renunța la investigații, scrie romaniatv.net

PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
De luni, 18 noiembrie, circulația se va realiza pe strada Prieteniei, dinspre strada Solidarității spre strada Eliberării.  Măsura a fost luată pentru ...
Polițiștii și cadrele medicale au fost solicitați, astăzi, în jurul orei prânzului, pe strada Atelierelor, unde a avut loc un accident rutier. Din primele ...
Un grav accident de circulație s-a produs în Caravate, oraș din provincia Varese, Italia. În urma tragediei, un român de numai 19 ani pe nume Alexandru s-a stins din ...
Trei mașini au fost distruse într-un incendiu în Pitești, pe strada Eremia Grigorescu. Focul a izbucnit la unul dintre autovehicule și s-a extins la celelalte două. „Am ...
De la 1 aprilie anul viitor, cumpărăturile românilor vor arăta diferit. La rafturi vom găsi mai multe informații despre produse. Printr-un nou regulament, Comisia Europeană a ...
Două persoane au fost reținute pentru 24 de ore, în urma unor percheziții efectuate la persoane bănuite de contrabandă cu țigări, informează sâmbătă IPJ Ilfov.Potrivit sursei ...
Teodor Meleșcanu a declarat, după ce a fost ales președinte interimar al partidului Forța Națională, că formațiunea este de centru, iar obiectivul este ...
O femeie în vârstă de 26 de ani din satul Călțuna, comuna Smeeni, a fost găsită sâmbătă moartă și fiul ei, în vârstă de șapte ani, se află în stare gravă la Spitalul județean ...
Accident grav provocat de un important lider politic! Fostul primar al Buzaului a fost implicat într-un carambol soldat cu doi răniți. Victimele sunt un cunoscut bucătar din oraș ...
Intervenție de urgență a pomperilor din Câmpulung. Un șofer teribilist a vrut neapărat să-și testeze mașina prin albia râului. A rămas împotmolit și a fost nevoie ...
Caz cutremurător în județul Vaslui. Un copil de numai trei ani a fost dus în stare gravă la spital, după ce hainele cu care era îmbracat s-au aprins de la o scânteie sărită ...
Șoferii care aruncă chiștoacele de la țigări pe jos riscă amenzi usturătoare conform Noului Cod Rutier. Persoanele care sunt surprinse nerespectând reglementările ...
Circulația autovehiculelor va fi restricționată încă cinci zile, pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța. Lucrările pentru remedierea avariei pe conducta magistrală de alimentare ...
Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană Capu Midia a găzduit, timp de aproape două săptămâni, stagiul de pregătire al militarilor aparținând ...
Orice formă de agresiune, întâlnită în școli sau pe internet, poate lăsa urme și provoca traume în ceea ce înseamnă adaptabilitatea copilului în societate. De aceea, una ...
În cursul zilei de 13 noiembrie, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au desfășurat, în intervalul dintre ...
Un tânăr a ajuns în comă la spital, iar altul a fost rănit, după ce au ajuns cu motocicleta în glisiera metalică de pe marginea drumului. Motociclistul nu avea permis auto, ba ...
Acțiune de amploare în capitala Marii Britanii, Londra, pentru destructurarea unei grupări de traficanți de carne vie români.  Nu mai puțin de 17 persoane au ...
Liderul laburiștilor britanici, Jeremy Corbyn, a promis, astăzi, că, dacă va ajunge la guvernare în urma alegerilor anticipate din 12 decembrie, va naționaliza compania de ...
Pompierul Iulian Rotariu, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, a câștigat ultra-maratonul „Ultra Africa Race”, a anunțat ISU Botoșani, pe ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Actual
Economie Fun Arhiva