Razie pe timp de noapte, la Medgidia

150
1
Razie pe timp de noapte, la Medgidia - raziepetimp-1400418622.jpg

Articole de la același autor

Sâmbătă noapte, spre duminică, între orele 24.00 - 1.00, polițiștii din Medgidia au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor comise prin violență, ocazie cu care au fost legitimate 31 de persoane, au fost verificate cinci unități de alimentație publică și au fost conduse la sediul poliției, pentru verificări, nouă persoane. De asemenea, cu această ocazie polițiștii au identificat două persoane bănuite de comiterea unor furturi din auto.


Polițiștii din Medgidia au reușit să soluționeze un furt dintr-un autoturism comis pe 13 mai, pe strada Silozului din Medgidia, când un minor de 14 ani a sustras dintr-o autoutilitară 12 flacoane cu spumă poliuretanică, 80 euro, 20 de coroane slovace și 631 de lei, prejudiciul total fiind de 1.200 lei. Cercetările se continuă în vederea recuperării prejudiciului, cu minorul în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. 


De asemenea, a fost identificat, pe bulevardul Independenței din Medgidia, Gabriel M., de 20 de ani. Acesta este bănuit de comiterea unui furt dintr-un alt autoturism, furt comis în noaptea de 12 mai, când ar fi sustras un aparat de taxat de la un taxi. Prejudiciul, de 2.500 de lei, a fost recuperat integral, iar autorul este cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.



Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
4 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6873 secunde