Razie de week-end. Cine a căzut în "capcana" Poliției Rutiere

576
1
Razie de week-end. Cine a căzut în

Articole de la același autor

Polițiștii de la Rutieră au organizat, week-end-ul trecut, mai multe acțiuni pentru a preveni producerea accidentelor rutiere. Oamenii legii au acționat atât pe raza municipiului Constanța, dar și pe drumurile principale din județ, respectiv în localitățile Năvodari, Ovidiu, Techirghiol, Mihail Kogălniceanu, Cumpăna, Valu lui Traian și Agigea.

Scopul raziei a fost depistarea conducătorilor auto care circulă sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor și pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență și a furturilor.

Rezultatele oamenilor legii nu au întârziat să apară și, în intervalul orar 22.00-06.00, agenții Serviciului Poliției Rutiere au dat de urma mai multor șoferi care încălcau legea.

"Cu această ocazie, polițiștii au constatat opt infracțiuni, patru pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, două pentru conducerea unor autovehicule, având suspendat acest drept și două pentru conducerea unor autovehicule fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întocmind dosare penale. De asemenea, au fost aplicate 13 sanc-țiuni contravenționale în valoare totală de 12.285 lei", a declarat scms. Carmen Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.

Băuți și fără permise

Oamenii legii l-au tras pe dreapta pe un bărbat de 54 de ani, din Medgidia, care se deplasa în localitatea Agigea. În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta avea reținut permisul de conducere și mirosea a alcool. Polițiștii l-au testat cu aparatul Drager și au stabilit că era băut. El a fost escortat la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Alți doi șoferi au ajuns la unitatea medicală după ce s-a stabilit că au consumat alcool înainte de a se urca la volan. În Murfatlar, polițiștii au oprit un bărbat de 44 de ani care se deplasa pe strada General Vasile Milea, iar pe strada Portiței, din Constanța, un altul de 32 de ani a fost prins pe picior greșit.

Aceștia nu sunt singurii care s-au ales cu dosare penale. Alte trei persoane s-au urcat la volanul mașinilor deși nu dețineau permis de conducere sau aveau dreptul de a conduce suspendat. 

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Articole pe aceeași temă

Vineri, 20 Noiembrie 2015
Stire din Eveniment : A plonjat cu mașina în piscină
Vineri, 20 Noiembrie 2015
Stire din Eveniment : Accident provocat din cauza neatenției
Pagina a fost generata in 0.5258 secunde