Razie de amploare a rutieriștilor. Sute de șoferi au suflat în etilotest

876
Sfârșit de săptămână în forță pentru polițiștii rutieri constănțeni. Oamenii legii au desfășurat o acțiune de amploare pentru depistarea șoferilor care se urcă la volan băuți. Razia a avut loc pe tim-pul nopții, în municipiul Constanța fiind vizate ar-terele principale ale ora-șului. Pe parcursul acti-vității, șoferii, care mai de care mai supărați și irascibili, au încercat să dea vina pe capra vecinului, fără succes însă. "M-ați oprit pe mine, dar pe ceilalți nu-i vedeți?", a fost replica preferată a conducătorilor auto trași pe dreapta. Polițiștii nu au tras pe dreapta doar șoferii cu autoturisme, ci și motocicliști și chiar TIR-iști. Cei mai agitați și supărați au fost, cu siguranță, tinerii șoferi care, la vederea presei, au început să înjure și să împartă amenințări în stânga și în dreapta. Din nefericire pentru aceștia din urmă, oamenii legii nu s-au abătut de la motivele opririi. Astfel, sute de șoferi au suflat în etilotest de la începutul acțiunii. Speriați la prima vedere, mulți dintre conducătorii auto care au avut de-a face cu aparatul Drager, iar rezul-tatul a fost zero au plecat cu zâmbetul pe buze, sa-tisfăcuți de faptul că se numără printre șoferii care respectă regulile. În urma acțiunii din week-end, polițiștii au depistat trei șoferi care aveau o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceștia s-au ales cu dosare penale. De asemenea, rutieriștii au dat 489 de amenzi, în valoare de peste 100.000 de lei. În plus, oamenii legii au "împărțit" peste 800 de puncte de penalizare și au reținut 42 de permise de conducere. "Acțiunea s-a desfășurat în cadrul campaniei «Alege Viața» și a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere care se produc pe fondul consumului de alcool", precizează Cris-tina Vasile, purtătorul de cuvânt al Serviciului Rutier Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2584 secunde