Prinși de polițiștii de frontieră români, ascunși într-un marfar! Ce intenționau să facă

de Cuget Liber Duminică, 08 Decembrie 2019 84
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stamora Moravița – județul Timiș au depistat trei cetățeni din Algeria, solicitanți de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia, ascunși într-un tren de marfă.


În data de 07.12.2019, în jurul orei 11.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora Moravița feroviar, județul Timiș, pe sensul de ieșire din țară, în urma controlului efectuat de către polițiștii de frontieră asupra unui tren cu destinația Serbia, care transporta autoturisme, au fost descoperite ascunse, printre marfa transportată, trei persoane de sex masculin.


În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că bărbații sunt cetățeni din Algeria, cu vârste cuprinse între 21 și 29 de ani, solicitanți de azil în țara noastră.


În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar persoanele au fost predate la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Timișoara, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei