Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

Prins la pescuit cu unelte interzise de lege

Ştire online publicată Marţi, 13 August 2019
de Madlena CĂLUGĂREANU

Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, a observat în dimineața zilei de 12 august, în jurul orei 5.30, pe malul Canalului Dunăre Marea Neagră în zona port Medgidia, un bărbat care pescuia folosind unelte interzise de lege.

În urma verificărilor, jandarmii au stabilit că bărbatul în vârstă de 45 ani, domiciliat în Medgidia, folosea pentru pescuit trei plase de tip monofilament (aproximativ 227 metri), interzise de legislație, și o ambarcațiune confecționată artizanal.
Oamenii legii au întocmit procesul-verbal de sesizare, pe care l-au înaintat împreună cu mijloacele materiale de probă, lucrătorilor Postului de Poliție Transporturi Feroviare-Transporturi Navale Medgidia, în vederea continuării cercetărilor.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Pescuitul electric sau cu explozibil va fi pedepsit cu până la șapte ani de închisoare. Comisia pentru Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților a dezbătut cinci proiecte ...
Pescarii din sudul litoralului au șansa de a-și dezvolta afacerea cu bani europeni. Asociația Flag Mangalia Litoral a lansat proiectul pentru dezvoltarea comunităților ...
Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură împreună cu Agenția Executivă pentru Pescuit și Acvacutură din Bulgaria au efectuat o misiune comună în ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
După cinci luni de pauză, programul cu interferon free pentru pacienții cu hepatită C nu a fost reluat, atrage atenția Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România ...
Un bărbat din Botoșani a ajuns la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean după ce a încercat să fure un portofel sub ochii polițiștilor. Prins în ...
Vasul de croazieră „Costa Venezia” s-a întors în portul Shenzhen, din sud-estul Chinei, lângă Hong Kong, în dimineața de 26 ianuarie 2020, după o croazieră de ...
Alertă pentru posibilă infectare cu virusul mortal din China în România. E vorba despre o persoană revenită recent din țara asiatică și care s-a prezentat cu simptome specifice ...
Un poștaș din comuna Chiojdeni, Vrancea, este cercetat de Poliție, după ce a furat toate pensiile, alocațiile și ajutoarele sociale ale oamenilor, transmite Observator.Sute de ...
Trei porți de acces din Țara Piticilor, în Parcul Tăbăcărie, au fost amenajate în stil medieval, iar scena aflată în curtea parcului de trei ani s-a transformat într-un ...
Doi copii cu vârste de 13 și 15 ani sunt cercetați de polițiștii din Galați, după ce au trimis peste 700 de mesaje de amenințare, unele chiar cu ...
Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția unei femei, Irina Vasile, de 28 de ani, din localitatea Băneasa, județul Constanța. La data de ...
Un avion aparținând companiei de stat afgane Ariana Airlines s-a prăbușit, în această dimineață în estul țării, în provincia Ghazni, informează mirror.co.uk. „Un avion ...
Patru cetățeni turci sunt cercetați după ce au încercat să introducă în România mii de bunuri în valoare de peste 700.000 lei, pentru care nu aveau documente de proveniență, se ...
Ministerul Sănătății precizează că a luat ființă comitetul interministerial pentru monitorizarea și managementul potențialelor infecții cu noul ...
Un bistrițean de 37 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce în autoturismul său au fost găsite șase kilograme de cannabis, care fuseseră expediate din Spania ...
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o atenționare nowcasting Cod galben de ceață pentru județele Constanța și Tulcea, valabilă până la ora 13:00.Potrivit ...
Un tânăr care aștepta să treacă trenul, la barieră, lângă mașină, a fost ucis de un șofer beat și fără permis, în Olt, transmite Observator. Tânărul coborâse din autoturismul ...
Crimă oribilă în localitatea Răcăciuni, județul Bacău. Un băiat de 16 ani este acuzat că și-a omorât tatăl, după care a îngropat cadavrul în grădină. Nenorocirea a avut loc în ...
Un tânăr de 24 de ani și-a încheiat socotelile cu viață, într-un mod tragic, azi noapte. În jur de miezul nopții, tânărul Victor Ț. era în apartamentul ...
Judecătorii Tribunalului Galați își suspendă activitatea începând de luni, până când Guvernul va renunța la adoptarea proiectului legislativ de eliminare a pensiei de serviciu ...
În perioada 24 – 26 ianuarie a.c., polițiștii Brigăzii Autostrăzi a Poliției Române s-au aflat în teren, pe autostrăzi, pentru ca oamenii să ajungă cu bine la ...
Agenții de intervenție Zip Escort au imobilizat, azi-noapte, un bărbat înarmat, în secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Constanța ...
În zorii zilei de 26 ianuarie 2020, pe râul Mississippi, remorcherul „Cooperative Spirit” a intrat în coliziune cu remorcherul „Creppel”, care împingea ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Tehnologie Arhiva