Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

Prins în flagrant cu șase kilograme de cannabis în mașină

Ştire online publicată Luni, 27 Ianuarie 2020

Un bistrițean de 37 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce în autoturismul său au fost găsite șase kilograme de cannabis, care fuseseră expediate din Spania prin intermediul unei firme de curierat, potrivit unui comunicat de presă remis, luni, de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), transmite Agerpres.

Conform sursei citate, pe 26 ianuarie, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatului T.A., în vârstă de 37 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la introducerea în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc. În cauză s-a stabilit că, pe 25 ianuarie, inculpatul a ajutat o persoană să introducă în România, prin intermediul unei firme de transport din Bistrița, o cantitate însemnată de cannabis, expediată din Spania.

În acest sens, s-a procedat la efectuarea unei acțiuni de prindere în flagrant a inculpatului, după ce acesta a ridicat coletul. Acțiunea a avut loc în trafic, iar în mașină se mai afla, pe lângă bărbatul de 37 de ani, și o femeie de 35 de ani, ambii fiind domiciliați în comuna bistrițeană Șieu Măgheruș. În urma controlului efectuat, pe bancheta din spate a autoturismului a fost descoperit un bagaj, în care se aflau 12 pachete vidate cu cannabis.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor de la Caracal, este audiat de procurorii DIICOT, joi dimineață, după ce a făcut o solicitare în acest sens, în care a ...
Ieri dimineață, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au pus în aplicare, un număr de cinci mandate de percheziție domiciliară, pe raza localităților ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Aeronava companiei low-cost Wizz Air care a operat zborurile W6 3762 Bologna - Craiova din 18 februarie și W6 3761 de la Craiova la Bologna din 22 februarie, unde a existat un ...
Un bărbat a fost dus la spital direct dintr-un mall din Capitală. Bărbatul se simțea rău, a mers la un cabinet medical din incinta complexului comercial și acolo a spus ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici au depistat, ascunși sub banchetele unui vagon de tren, patru cetățeni indieni care încercau să treacă ...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis trei Coduri galbene de viscol, vânt puternic și instabilitate atmosferică, care intră in vigoare miercuri și vizează zone ...
În comuna constănțeană Lumina s-a dat alerta, azi noapte, după ce a fost spart un bancomat. Jaful a fost comis pe o stradă principală a comunei, undeva în jurul orei 2.00 ...
Azi noapte, în jurul orei 23.30 un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile Constanța, care se afla în misiune de asigurare a ordinii și siguranței publice în Constanța ...
La data de 25 februarie a.c., polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități informativ - preventive cu elevii clasei I din cadrul ...
La data de 25 februarie a.c., în jurul orei 23.15, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, de ...
Pe 25 februarie a.c., polițiști de investigații criminale din cadrul I.P.J. Constanța au depistat pe raza municipiului Constanța un bărbat, de 53 de ani ...
Organismul parazit Henneguya salminicola, care trăiește adânc în țesutul muscular al unor specii de salmonide, precum somonul, este primul organism de pe Pământ despre care s-a ...
Autoritățile din Caraș-Severin au intrat în alertă, seara trecută, după o posibilă scurgere a unei substanțe necunoscute, în apropierea unui bloc de locuințe din ...
Un tînăr de 28 de ani din satul dâmbovițean Podul Corbencii, comuna Corbii Mari, și-a luat viața și a transmis totul live pe Facebook, după ce își anunțase prietenii ce are de ...
Un motociclist a fost rănit grav miercuri dimineață, după ce a intrat în coliziune cu un autocamion, care nu s-ar fi asigurat la ieșirea din curtea unei firme de construcții de pe ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, au identificat pe raza județului Constanța un autoturism ...
Imagini teribile miercuri dimineață pe DN2, la Sinești, în satul Lilieci, după un accident între un Audi și o dubă, potrivit Observator. Patru persoane au fost rănite în urma ...
Polițiști din cadrul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează, astăzi, trei percheziții domiciliare, în municipiul București și în județul Argeș, la persoane ...
Pentru remedierea unor avarii survenite la hidranții de incendiu exteriori din zona Hotelului Venus din localitatea Eforie Nord, RAJA S.A. a fost nevoită să întrerupă ...
Anual, la 28 februarie, ISU Dobrogea rememorează momentul istoric când, prin „Înalt Decret Regal nr.468”, Regele Carol al II-lea aprobă „Regulamentul Apărării ...
Urmare a apariției unei avarii pe infrastructura de transport a agentului termic preluată în administrare de RADET Constanța, nu se pot asigura condițiile de ...
Februarie este o lună specială pentru Direcția Hidrografică Maritimă, un serviciu extrem de important al Forțelor Navale, specializat în editarea hărților de navigație în zona ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Arhiva