Pretindeau că transportă mâncare pentru câini! Ce a găsit Poliția spaniolă în mașina unor români

340
Pretindeau că transportă mâncare pentru câini! Ce a găsit Poliția spaniolă în mașina unor români - ddd-1579686369.jpg

Articole recomandate

Patru români au fost arestați arestați la Madrid, după ce polițiștii au descoperit ce ascundeau de fapt în mașina cu care transportau mai mulți saci cu mâncare pentru câini, transmite Digi 24.

Poliția Națională din Spania a identificat în trafic o mașină suspectă, în care se aflau mai mulți cetățeni români. La control, în sacii cu mâncare pentru câini s-au găsit patru kilograme de heroină, relatează El Pais.

Incidentul a dus la descoperirea unei adevărate rețele de trafic de droguri care acționa în cartierul Puente de Vallecas din Madrid. Mai exact, poliția a stabilit că cei patru români creșteau marijuana în locuințele lor din Madrid și Toledo și distribuiau în capitală și heroină pe care o camuflau în saci cu mâncare pentru câini.

În cadrul operațiunii, cei patru bărbați de origine română - în vârstă de 24, 26, 39 și 50 de ani - au fost arestați și au fost confiscate peste patru kilograme de heroină, 200 de plante de marijuana și zece kilograme de marijuana proaspăt recoltată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6094 secunde