Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

Premieră în România! Trei diabetici și-au tatuat numele bolii pe mâini

Ştire online publicată Marţi, 24 Aprilie 2018
de Mirabela ȘERBĂNESCU

Trei pacienți diabetici din Harghita sunt primii din România care și-au tatuat pe încheietura mâinii stângi însemnele și numele acestei boli, pentru ca, în situația în care li se face rău și nu pot spune de ce afecțiune suferă, echipajele de prim ajutor să aibă acces facil această informație. Președintele Asociației Diabeticilor din Gheorgheni și purtătorul de cuvânt al Asociației Tinerilor și Copiilor cu Diabet Zaharat din Harghita, Gabor Suciu, este una din cele trei persoane care și-a tatuat pe încheiatura mâinii stângi cuvântul „diabetic” și un cerc albastru, simbolul acestuia, înăuntrul căruia este trecut tipul bolii - insulino-dependent sau de tip II.

Acesta a declarat că gestul este o premieră pentru România, iar ideea poate fi salvatoare de vieți. „Trei pacienți din județul Harghita au beneficiat de tatuaje gratuite, care pot fi salvatoare de vieți, pentru că, dacă bolnavului de diabet i se face rău, atunci nu poate să spună ce boală are. Echipajele de prim ajutor eliberează întotdeauna brațul stâng, pentru a lua pulsul, și aceste tatuaje sunt pe brațul stâng ca să se poată vedea de ce boală suferă și să beneficieze de prim ajutor în consecință", a explicat Gabor Suciu.

Tatuajele au fost realizate gratuit de Kertész-Farkas János, un artist tatuator din Ungaria, care va reveni în Harghita la începutul lunii septembrie, pentru pacienții care doresc să își facă aceste tatuaje.

Sursa: Agerpres

PUBLICITATE
Citeşte şi
Un copil de doi ani, din Alești, județul Bihor, nevaccinat, a decedat din cauza rujeolei, acesta fiind al 25-lea deces din cauza acestei afecțiuni, a declarat, astăzi ...
Epidemia de holeră izbucnită în Yemen la sfârșitul lunii aprilie afectează acum peste 300.000 de persoane și mai mult de 1.600 au murit, a anunțat astăzi Comitetul ...
Tatuajele pot provoca infecții chiar și la 15 ani de la realizarea lor, au avertizat medicii după ce o femeie din Australia a fost internată cu ganglioni limfatici ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Doi hoți de combustibil au fost prinși de polițiști după o urmărire ca-n filme pe autostrada București-Pitești. Ca să-i prindă, agenții au tras ...
În jurul orei 7,45, un bărbat de 32 de ani a condus un autoturism pe strada Meșterul Manole din municipiul Constanța, dinspre strada Fântânele și, ajungând la intersecție cu ...
Un tânăr șofer s-a urcat la volan după ce a băut alcool și și-a făcut praf mașina, după ce s-a răsturnat în șanț.Polițiștii postului de Poliție Valu ui Traian au fost sesizați ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează, la solicitarea News.ro, că grupul de copii aflați în Colombo, Sri Lanka, este format din elevi de la un liceu din Iași, aflați ...
Incendiu apartament în Constanța, strada Soveja, nr 70. În interiorul apartamentului a fost găsită o persoană de sex masculin, inconștientă. A fost preluată de ...
O razie de amploare a avut loc, în week-end, în municipiul Constanța, antrenând peste 140 de polițiști rutieri și de ordine publică. Polițiști din cadrul ...
Anchetatorii DIICOT încearcă să stabilească dacă traficanții cocainei descoperite în aprilie în Marea Neagră și pe țărm au fost ajutați de angajați ai ...
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a precizat duminică faptul că opt copii români se aflau în orașul Colombo, Sri Lanka, în momentul în care au avut loc exploziile ...
De curând, infanteriștii români și partenerii americani din cadrul Combine Task Forces „Dragon Saints” au organizat Kandahar Security Shura, o întâlnire în care s-au ...
Atunci când momentele grele se împart la doi sau chiar la patru persoane, misiunea din Afganistan pare mai ușoară. Viața de militar presupune asumarea multor riscuri, mai ales ...
Exercițiul „CIMIC VICTORY 19” de cooperare civili-militari, executat pe parcursul anului 2019 de o echipă din Batalionul 1 CIMIC și specialiști în Afaceri Civile din ...
Incendiu puternic la o pensiune din Zărnești, Brașov. Restaurantul unei pensiuni a ars aproape în totalitate în noaptea de sâmbătă spre duminică. Focul s-a manifestat cu ...
Polițiștii din cadrul Secției 3 au fost sesizați, sâmbătă, cu privire la faptul că, în jurul orei 12, agenții de securitate care execută serviciul la Spitalul Județean Constanța ...
La data de 20 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța au depistat trei bărbați, cu vârste cuprinse între ...
Premierul Viorica Dăncilă le-a transmis, duminică, credincioșilor care sărbătoresc Paștele ”Sărbători luminate și binecuvântate!”. De asemenea, le-a urat ”La ...
Un accident rutier soldat cu doi morți și o persoană rănită grav a avut loc duminică pe DN 1 la Bănești, în zona Bisericii Călătorului, fiind implicate trei autovehicule ...
În sâmbăta Floriilor, numită și „sâmbăta lui Lazăr”, patru copii aflați în asistență maternală, au primit taina sfântului botez în Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva ...
Cel puțin 100 de persoane au fost ucise și peste 280 au fost rănite în urma unor explozii care au avut loc duminică dimineață la mai multe biserici și hoteluri din Sri Lanka, în ...
Un accident rutier cu mașină răsturnată s-a petrecut, în Mangalia, pe strada Rozelor. Din primele informații, nu sunt victime încarcerate.
O tânără din Constanța, în vârstă de 17 ani, a fost găsită moartă în cada unui apartament din cartierul Obicini al municipiului Suceava, în noaptea de joi spre vineri. Alarma ...
Social Eveniment Sport
Cultură-Educație Politică Economie
Actual Fun Arhiva