Predoiu anunță că va promova desființarea Secției speciale de investigare a magistraților

100
Predoiu anunță că va promova desființarea Secției speciale de investigare a magistraților - predoi-1576422691.jpg

Articole recomandate

Ministerul Justiției va promova desființarea Secției speciale de investigare a infracțiunilor din Justiție, printre motive aflându-se și opțiunile magistraților consultați și criticile formulate în rapoartele de țară, a anunțat ministrul Cătălin Predoiu.


Declarațiile au fost făcute la reuniunea de la Constanța prilejuită de aniversarea a 15 ani de la înființarea DIICOT.


Totodată, acesta a arătat că viitorul președinte al CSM trebuie să fie ales în urma unei majorități generate de magistrații din plenul Consiliului, nu determinat la limită ″pe baza unui vot hotărâtor al unui factor politic reprezentat în CSM de ministrul Justiției″⁣.


″Ministerul Justiției consideră că ar fi extrem de pozitiv, inclusiv ca semnal pentru coeziunea sistemului judiciar, ca viitorul președinte al CSM să fie ales în urma unei majorități generate de magistrații din plenul CSM, nu determinat la limită pe baza unui vot hotărâtor al unui factor politic reprezentat în CSM de ministrul Justiției; o astfel de evoluție ar răspunde și criticilor/recomandărilor din cadrul Raportului MCV care constată sciziunile din cadrul CSM și sistemul judiciar, considerându-le o vulnerabilitate la adresa funcționalității sistemului″⁣, se arată într-un comunicat al MJ.


Ministerul Justiției consideră că CSM, inclusiv prin conduita noului președinte care va fi ales, trebuie să fie deschis și constructiv cu partenerii europeni pentru realizarea recomandărilor MCV, GRECO și ale Comisiei de la Veneția.


De asemenea, MJ își exprimă speranța că până la următoarele ședințe de Secție de judecători și de plen, magistrații din CSM să dea dovadă de dialog, înțelepciune și moderație și să genereze o majoritate largă care să aleagă un nou președinte al CSM, precizează sursa citată.


″Ministerul Justiției consideră că ieșirea din blocajul CSM este o condiție pentru a se putea aborda temele esențiale ale anului 2020, modificarea legilor Justiției și a Codurilor penale, îmbunătățirea Raportului de țară; începând cu luna februarie 2020, Ministerul Justiției va căuta să catalizeze un proces transparent și cuprinzător, inclusiv la nivelul reprezentării parlamentare, de evaluare a reparațiilor care trebuie aduse legilor Justiției și Codurilor penal și de procedură penală; acest efort trebuie finalizat prin proiecte care să cuprindă pe cât posibil atât opțiunile concurente ale CSM, organizațiilor profesionale ale magistraților și ale organizațiilor neguvernamentale din domeniul Justiției, profesiilor juridice, precum și ale membrilor Parlamentului din întreg spectrul politic reprezentant în Parlament, în urma unei consistente dezbateri publice și la nivelul ministerului″⁣, menționează MJ.


În viziunea Ministerului Justiției, proiectele trebuie să includă recomandările Raportului MCV, GRECO și ale Comisiei de la Veneția.


Predoiu a mai arătat la întâlnirea cu conducerea DIICOT că MJ va sesiza Parlamentul cu proiectele elaborate pe această bază, pentru a fi dezbătute și aprobate în proceduri parlamentare.


Ministerul Justiției a reiterat invitația către procurorii din Ministerul Public, inclusiv DIICOT, de a participa la concursurile organizate pentru selecția candidaturilor pentru procurorii de rang înalt. ″Ministerul Justiției subliniază obiectivitatea concursurilor, precum și faptul că nu există favoriți sau persoane care ‘vor fura startul’, subliniind responsabilitatea procurorilor față de acest proces″⁣, subliniază sursa citată.


Referindu-se la activitatea DIICOT, ministrul Predoiu a arătat că instituția desfășoară de 15 ani, cu succese notabile, o activitate esențială pentru siguranța cetățenilor, aplicarea legii și combaterea infracționalității.


″Cu aproape 10.000 de dosare soluționate, din care peste 1.500 cu trimiteri în judecată a peste 3.000 de inculpați, DIICOT punctează la capitolul eficiență, cu o rată de 16,5% trimiteri în judecată raportat la numărul de investigații, cea mai bună performanță în cadrul Ministerului Public. Este important ca DIICOT să se concentreze pe stocul de dosare și să continue performanțele, inclusiv în cazuri complexe și sensibile din perspectiva interesului cetățenilor față de combaterea infracționalității. Criminalitatea organizată demonstrează o îndrăzneală din ce în ce mai mare și o multiplicare a formelor de manifestare, iar cetățenii așteaptă de la DIICOT și instituțiile statului o ripostă fermă și devastatoare la adresa crimei organizate, a traficului de ființe umane și traficului de droguri″⁣, a transmis ministrul la evenimentul DIICOT.


În cadrul reuniunii tehnice care a urmat ședinței festive, ministrul Justiției a mai precizat că sistemul de "law enforcemen" din țara noastră a fost construit în anii 2000 pentru realitățile din acea perioadă, el trebuie modernizat și reformat, adaptat provocărilor prezente și de perspectivă.


″Crima organizată s-a integrat accentuat odată cu globalizarea, inclusiv la noi în țară, este mai flexibilă, mai dinamică și din ce în ce mai agresivă, fiind important să primească o ripostă fermă și inteligentă. Fără o cooperare inter-instituțională, pe modelul practicii altor state democratice, infracțiunile complexe de crimă organizată, terorism, infracțiuni cibernetice, trafic de persoane și droguri nu pot fi depistate, investigate, inculpate și condamnate cu succes. Competența DIICOT încarcă direcția excesiv cu cauze minore, afectând concentrarea pe marile grupări de crimă organizată și acest lucru trebuie corectat″⁣, a mai spus ministrul.


DIICOT trebuie să comunice profesionist în cazurile complexe care pot genera emoții publice, societatea este în cel mai înalt grad interesată de combaterea crimei organizate și e nevoie de o astfel de comunicare, a fost mesajul transmis de Predoiu.


Potrivit acestuia, resursele DIICOT trebuie suplimentate, imediat ce problemele bugetare prezente vor fi rezolvate.


″Ministerul Justiției se va păstra în limita competențelor sale, abținându-se de la orice ingerință în dosarele DIICOT. În același timp însă, Ministerul Justiției va sprijini DIICOT în limita competențelor sale, îi va monitoriza activitatea în cadrul acelorași limite″⁣, a dat asigurări Predoiu.


În încheiere, ministrul Justiției și-a exprimat disponibilitatea de a participa constant la astfel de reuniuni în care să se discute cu "cărțile pe masă" problematica activității instituționale a DIICOT și a Ministerului Public în general.


"DIICOT este principala ‘armă’ de ripostă judiciară a societății împotriva crimei organizate, traficului de persoane, droguri, infracțiuni cibernetice și terorism și MJ așteaptă de la DIICOT o acțiune energică și profesionistă în continuare. Cadrul legal și suportul logistic sunt aspecte cheie pentru eficiența DIICOT și Ministerul Justiției a notat acest lucru. Succesul DIICOT depinde și de cooperarea cu partenerii instituționali pe baze legale transparente și eficiente, pe modelul bunelor practici din alte state democratice. Am notat opțiunea deschisă, categorică, lipsită de echivoc a procurorilor DIICOT pentru desființarea SIIJ. În câteva luni, sperăm să fim pe drumul cel bun în acțiunea de reparare a daunelor aduse legislației și structurii Ministerului Public, să facem pași în recâștigarea coerenței sistemului de ‘law enforcemen’ și a Justiției în general", a conchis ministrul Justiției.


Sursa: Pro TV




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6418 secunde