Povestea incidentului din Afganistan. "Am crezut că mi-am pierdut oamenii…"

2427
Povestea incidentului din Afganistan.

Articole recomandate

Sâmbătă, 13 aprilie 2019, o zi normală de misiune pentru infanteriștii Batalionului 300 Protecția Forței "Sfântul Andrei". La plecarea din bază, îi regăsim pe militarii Plutonului 2 "Panther", ca de fiecare dată, pregătindu-și materialele, armamentul și echipamentele, cu seriozitate, dar și cu voie bună.

Acești bravi militari au parcurs până acum zeci de kilometri patrulând, îndeplinind diferite tipuri de misiuni, atât ziua, cât și noaptea. Ei, militarii Plutonului 2 "Panther" și-au îndeplinit misiunile încredințate și s-au întors, de fiecare dată, sănătoși în bază.

Cu toate acestea, aceea sâmbătă de 13 aprilie avea să fie o zi cu grele încercări pentru ei. Ora locală 11:30, 10:00 ora României. La scurt timp după ce și-au început misiunea de patrulare, la o distanță de aproximativ 4 km de Baza Militară Kandahar, primul echipaj al plutonului a acționat un dispozitiv exploziv improvizat. În urma impactului, un zgomot puternic a zguduit pământul, iar primul MRAP din coloană a fost distrus. Acolo, în aceea mașină, se aflau cinci militari.

Aflându-te acolo și văzând suflul exploziei, un nor mare de fum și praf, cu greu ai putea crede că acei oameni nu au murit. Aceasta a fost imaginea pe care sublocotenentul Cosmin Hatnean, comandantul de pluton, a văzut-o fiind cu o mașină în spate. Cu greu, prin stațiile radio, s-a auzit vocea comandantului echipajului 1 și s-a putut lua legătura cu ei.

Militarii erau răniți și aveau nevoie de ajutor. În frunte cu comandantul de pluton, militarii celorlalte trei echipaje au acționat ca o echipă unită, securizând zona și ajutându-și colegii. Plutonierul Dănuț Donțu, caporalii clasa a III-a Cosmin Cătălin Goleanu, Cristian Gabăr și Ionel Cristea aveau răni la diferite părți ale corpului și așteptau să fie evacuați spre spital. Deși resimțea și el dureri mari, plutonierul Valentin Ionuț Secu, comandantul echipajului 1, a ales să rămână în teren să își ajute camarazii.

Atacați cu foc de către insurgenți

Până la sosirea MEDEVAC-ului, caporalul Ciprian David, sanitarul plutonului, împreună cu ceilalți colegi, a acordat primul ajutor răniților și a avut grijă ca ei să rămână stabili și conștienți.

"Am ajuns cât am putut de repede la ei. Mi-a fost ușor să îi triez, pentru că am avut indici. După ce le-am acordat primul ajutor, le-am aplicat pe rând tourniquet, garouri sau pansamente. Am făcut tot ce a fost nevoie pentru a-i menține în stare stabilă. Ceilalți colegi m-au ajutat să îi pun pe targă și să îi transport în alte mașini pentru a fi la adăpost", ne-a povestit sanitarul.

În timp ce militarii se chinuiau să își salveze colegii, echipajele s-au lovit de o altă încercare grea. Patrula a fost atacată cu foc de către insurgenți. Top coverii și-au făcut treaba, au reușit să respingă atacul. Nimeni nu a mai pățit nimic. În scurt timp, militarii răniți ajung la spitalul militar din bază, conștienți și în stare stabilă. Nu după mult timp, ajung și ceilalți camarazi ai lor. Ce a fost în sufletul lor numai ei știu. La prima vedere, pe chipul lor nu se citea nicio expresie, ușor nu le-a fost, îi consolează gândul că nu s-a întâmplat ceva mai rău. Într-o situație de criză, minutele se scurg extrem de repede, lucrurile se desfășoară cu o viteza crescută.

"În momentul exploziei, pentru câteva secunde am crezut că mi-am pierdut oamenii. Tot ce am văzut a fost un dreptunghi portocaliu și foarte mult fum, praf. Am avut noroc că fiecare militar a știut ce are de făcut și și-a făcut treaba. Oamenii au reacționat bine, au fost calmi și nu s-au impacientat. Sunt mândru de oamenii mei, modul în care au acționat a contat foarte mult. Sper ca acest incident să ne întărească și să ne ducem la bun sfârșit misiunea", a declarat comandantul de pluton.

Ajutor pentru populația locală

Derulând timpul înapoi, cu două săptămâni în urmă, aceiași militari, angajați de această data într-un alt tip de misiune.

În apropierea Bazei Militare Kandahar, Plutonul 2 "Panther" avea de executat o misiune de angajare a liderilor locali. Au acționat ca de fiecare dată, cu profesionalism și multă dăruire. Pe timpul cât comandantul de pluton era angajat în discuții cu șeful poliției locale, sanitarul plutonului a ajutat un copil aflat în suferință. De această dată, avea să trateze rana unui copil care era lovit la picior și i-a cerut ajutorul.

"Nu de puține ori se întâmplă ca populația locală să ne ceară ajutorul. Suntem oameni și nu ne lasă sufletul să nu îi ajutăm dacă putem. I-am curățat rana să nu se infecteze și l-am bandajat", a declarat sanitarul.

Misiunea la care a participat și locotenent-colonel Neculai Șerban, locțiitorul comandantului Batalionului 300 Protecția Forței "Sfântul Andrei", s-a desfășurat normal, din fericire fără incidente. La întoarcerea în bază, în cadrul analizei post acțiune, acesta s-a arătat mulțumit de modul în care au acționat militarii, felicitându-i și remarcând faptul că respectă procedurile și și-au îndeplinit în obiectivele propuse la începutul misiunii.

Militarii Plutonului 2 "Panther" au fost puși în fața unor grele încercări la doar două luni și jumătate de misiune. Ei sunt cei care au acționat conform procedurilor, luptând pentru a salva viețile camarazilor răniți și dând dovadă de mult curaj și tărie de caracter. Infanteriștii din Plutonul 2 "Panther" sunt uniți, bine instruiți și demonstrează că sunt o echipă, iar misiunea lor merge mai departe!

Locotenent Mirela CĂPÎLNEAN

Ministerul Apărării Naționale - Forțele Terestre Române

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5395 secunde