Poteleanu nu a scăpat de închisoare

300
Poteleanu nu a scăpat  de închisoare - poteleanu-1447265074.jpg

Articole de la același autor

După ce a fost lăsat în libertate, fiind cercetat sub control judiciar, fostul director al Casei Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța, Dragoș Poteleanu, a ajuns în spatele gratiilor. Magistrații Curții de Apel București au judecat recursul procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și au decis ca Dragoș Poteleanu să își petreacă următoarele 30 de zile în spatele gratiilor.

Dragoș Poteleanu a fost ridicat de procurorii DNA fiind acuzat de comiterea infracțiunii de luare de mită. Potrivit anchetatorilor, din 2012 și până în prezent, în calitate de director a CJAS a cerut și a primit de la reprezentanții unor cabinete medicale bani.

Oamenii legii spun că Poteleanu a luat 57.000 de euro, 15.500 de lei, dar și servicii medicale pentru el și pentru rudele sale apropiate.

"Într-unul dintre cazuri serviciile respective s-au ridicat la suma de circa 3.000 euro. Aceste foloase necuvenite au fost pretinse și pri-mite de către inculpat, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu referitoare fie la stabilirea, fie la majorarea plafonului suplimentar de decontare a serviciilor medicale prestate de unitățile respective.

În același context și în aceleași circumstanțe, la începutul lunii octombrie 2015, inculpatul Poteleanu Dragoș a acceptat, în baza unei înțelegeri anterioare, primirea sumei de 7.000 lei de la reprezentantul unei unități medicale", spun procurori DNA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 30 Octombrie 2015
Stire din Eveniment : Medic arestat pentru luare de mită!
Pagina a fost generata in 0.6434 secunde