Poșete "de firmă", aduse din Turcia

326
Poșete

Articole recomandate

223 de poșete "de firmă" au fost găsite în bagajele unui constănțean care se întorcea din Turcia. Gențile erau inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, dar erau susceptibile a fi contrafăcute, așa că polițiștii de frontieră le-au confiscat.

eri dimineață, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Vama Veche, județul Constanța, au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în țară, pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia - România. Oamenii legii au descoperit, printre bagajele personale ale unui cetățean român, în vârstă de 42 de ani, domiciliat pe raza județului Constanța, 223 de genți, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

"Persoana respectivă a declarat că bunurile au fost achiziționate din Turcia și nu deține documente legale pentru acestea. Produsele, în valoare de aproximativ 21.310 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată", explică reprezentanții Gărzii de Coastă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7077 secunde