De la începutul lunii

Pompierii constănțeni au intervenit pentru stingerea a 56 de incendii la vegetația uscată

224
În cursul lunii iunie, efectivele Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" Constanța au intervenit pentru lichidarea a 56 de incendii gene-rate de arderea vegetației uscate. Dintre acestea, 39 au avut drept cauză fumatul în locuri nepermise - aruncarea țigărilor aprinse la întâmplare, iar celelalte - focul deschis, nesupravegheat, acțiunea intenționată ori jocul copiilor cu focul.
Potrivit ISU "Dobrogea", cele mai multe incendii s-au produs în gospodării - la mică distanță de locuință sau anexe, pe suprafețele de teren dintre blocuri sau în apropierea obiectivelor publice și comerciale și au pus în pericol agoniseala de-o viață a populației, căile de comunicație, construcțiile, fondul forestier și chiar viețile omenești.
Tot din cauza unei persoane iresponsabile care a aruncat țigara înainte de a o stinge, joi dimineață a luat foc un lan de grâu în comuna Horia, satul Cloșca. Flăcările au distrus aproximativ 20 de hectare de grâu, iar pentru lichidarea incendiului a fost nevoie de intervenția echipajelor din cadrul Stației de Pompieri Hârșova. Specialiștii ISU "Dobrogea" vă recomandă că pentru a vă proteja locuința, gospodăria, culturile agricole, cât și mediul înconjurător, să nu fumați în apropierea miriștilor și a pădurilor, să nu aruncați resturile țigărilor în aer liber înainte de a vă asigura că jarul este stins și cu atât mai puțin, odată aprinse, să lăsați focurile nesupravegheate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9231 secunde