Polițiștii rurali în acțiune. Sute de autovehicule controlate într-o singură noapte

278
Polițiștii rurali în acțiune. Sute de autovehicule controlate într-o singură noapte - politistiirurali-1578945422.jpg

Articole de la același autor

Peste 500 de persoane și 304 autovehicule au fost verificate sâmbătă noapte, într-o amplă razie făcută în sate și comune din județul Constanța. Polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiști ai secțiilor de poliție rurală, au desfășurat în cursul nopții de 11 spre 12 ianuarie, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu violență și respectării normelor rutiere, în județul Constanța.


În urma controalelor, polițiștii au constatat șase infracțiuni la regimul rutier, fiind reținute patru permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare. 


"Au fost legitimate peste 500 de persoane și controlate aproximativ 340 de autovehicule. Totodată, polițiștii au verificat 32 de societăți comerciale și au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, dintre care 29 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 4 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate de polițiști este de 25.670 de lei. În cadrul acțiunii au luat parte și jandarmii constănțeni și lucrători ai Poliției Locale", precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astfel, în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Secției 1 Rurală Constanța au depistat, la volan, în localitatea Valu lui Traian, un bărbat, de 31 de care se afla sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.


O oră și jumătate mai târziu, polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au prins un bărbat de 28 de ani în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Corbu. Aceștia au efectuat testarea cu aparatul etilotest și a reieșit că tânărul avea o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambii conducători auto au fost conduși la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. 


Un sfert de oră mai târziu, la Lumina, oamenii legii au găsit, la volanul unui autoturism, un bărbat, de 23 de ani, care conducea deși avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pentru perioada în curs.      


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 10 Ianuarie 2020
Stire din Eveniment : Adjunct nou în fruntea IPJ Constanța
Pagina a fost generata in 0.463 secunde