Polițiștii nu mai au cu ce să iasă în stradă

1107
1
Polițiștii nu mai au cu ce să iasă în stradă - sindicalistineintelegeri-1328633653.jpg
Numărul polițiștilor care patrulează, zi de zi, pe stradă, s-a redus considerabil după reorganizarea prin care a trecut Poliția Română anul trecut. Rezultatul este scăderea gradului de siguranță a constănțenilor și creșterea numărului nemulțumirilor polițiștilor.

Constănțenii vor să se simtă în siguranță, să nu se teamă pentru viața copiilor lor, că ar putea fi atacați de indivizi dubioși în plină stradă sau să trăiască cu temerea că se pot trezi cu hoții peste ei în casă. În loc să mărească gradul de siguranță, măsurile de reorganizare luate anul trecut au creat premisele creșterii numărului infracțiunilor, susțin unii polițiști.
Daniel Avasilcăi, președintele Biroului Teritorial Constanța al Sindicatului Național al Agenților de Poliție, a declarat, pentru "Cuget Liber", că una dintre nemulțumirile celor care se află, zi de zi, în stradă, la "munca de jos" din Poliție, este faptul că mai fac față cu greu solicitărilor.
"Principala nemulțumire este scăderea veniturilor. Munca de polițist este grea, solicitantă. Nu poți spune că ai zile libere, ești chemat la orice oră din zi și din noapte, ești departe de copii și de familie. În loc să fie răsplătiți pe măsură, în ultimii doi ani, polițiștilor le-au fost scăzute drastic veniturile. În plus, ultimele reorganizări din Poliție - disponibilizările și reorganizarea Poliției Rurale - au dus la reducerea numărului efectivelor din stradă. Nu știu dacă s-a declarat presei, dar infracționalitatea este în creștere. Polițiștii din stradă cu greu mai fac față numărului în creștere de sarcini. Autoturismele încep să se defecteze, pentru că de ani buni nu s-a mai investit în repararea lor și doar jumătate dintre ele au fost dotate cu anvelope de iarnă, astfel că restul au fost trase pe dreapta", a arătat liderul sindical.

Combustibil cu porția
Pe lângă faptul că numărul polițiștilor care patrulează a scăzut, iar dotarea este insuficientă, liderul sindical a subliniat că sunt probleme și la aprovizionarea cu combustibil. Astfel, rația pe o lună este de 120 de litri, pentru un singur autoturism, suficientă însă doar pentru câteva zile. De aceea, se pare că, în ultimele zile, ar fi sosit o directivă de la centru, prin care oamenilor legii li se atrage atenția să chibzuiască bine înainte de a pleca în patrulare, să acorde prioritate răspunderii la sesizări și să realizeze mai puține ronduri cu rol preventiv.

O patrulă pentru cinci comune!
"Nu mă pot pronunța cu privire la alte zone, dar vă pot da exemplul zonei Mangalia, unde, pentru cinci comune, este o singură patrulă de poliție, pe o tură, care trebuie să supravegheze zona dintre Tuzla și Vama Veche. În aceste condiții, capacitatea de reacție este redusă", a continuat polițistul.
De altfel, localnicii din mediul rural s-au plâns, la scurt timp de la reorganizarea Poliției Rurale, că oamenilor legii le ia mai mult timp să ajungă la sesizări și că văd mai rar mașinile de poliție prin sat. Reprezentanții Poliției Constanța i-au contrazis, constant, atrăgând atenția că statisticile arată o îmbunătățire a timpului de intervenție și o creștere a prinderilor în flagrant.

Comentează știrea

Mormonul de serviciu
8 februarie 2012
In nota obisnuita

Dobrogea Noua,atunci cand e vorba de guvern(ziarul fiind maroniu)-nu sufla o vorbulitza.Se arata chiar mirat,de neputinta politistilor!!!!.Daca era de vina cumva "Pastaie"...ce era la gura lor!!!!!!(maroniu)

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6824 secunde