Polițiștii Gărzii de Coastă muncesc "la negru"? "Unii colegi au sute de ore neplătite"

1821
1
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă se plâng că orele suplimentare prestate nu le sunt plătite. Mai mult, polițiștii care s-au pensionat susțin că au rămas cu sute de ore suplimentare neplătite, iar sindicaliștii spun că întrebările acestora au rămas fără răspuns. Conducerea Gărzii de Coastă susține că este preocupată pentru a acorda aceste drepturi, în condițiile legii. 


"Avem o grămadă de polițiști de frontieră la Garda de Coastă care au încetat raporturile de serviciu având acum statut de pensionar și care au rămas cu zeci sau sute de ore suplimentare neplătite, deși au cerut plata acestora la finalul carierei. MAI invocă faptul că legislația nu a permis plata acestora, ci doar compensarea cu timp liber, cu toate că, aceeași legislație spune clar că la încetarea raporturilor de muncă, dacă nu mai poți beneficia de compensarea în natură (timp liber), trebuie să fii plătit", a declarat, pentru "Cuget Liber", Steluța Valentina Matea, vicepreședinte al Sindicatului "Europol" Garda de Coastă.


Sindicaliștii sunt nemulțumiți că niciun șef nu a oferit răspunsuri cu privire la acordarea compensării cu timp liber a orelor suplimentare, acumulate în luni de zile, deși se ține evidența fiecărei structuri. Aceștia spun că sesizările sindicatului au primit răspunsuri copy-paste de la Garda de Coastă și IGPF, inclusiv cu aceeași poziționare a semnelor de punctuație sau a greșelilor gramaticale.


Referitor la această problemă, comisarul șef Laurențiu Cristian Cicu, împuternicit la conducerea Gărzii de Coastă, a explicat că s-a ajuns în această situație pentru că, în unele cazuri, polițiștii de frontieră au anunțat pe ultima sută de metri că părăsesc sistemul. La acea vreme, legea interzicea plata orelor suplimentare, singura opțiune fiind compensarea cu timp liber, însă întrucât este vorba de pensionări, timpul liber nu a mai putut fi acordat. 


"Este în grija conducerii Gărzii de Coastă să se acorde absolut toate drepturile oamenilor, conform prevederilor legale în vigoare. Este preocuparea noastră principală", ne-a răspuns Laurențiu Cristian Cicu, împuternicit la conducerea Gărzii de Coastă. 


Reamintim că, anul trecut s-a stabilit ca, în anul 2018, munca suplimentară să nu poată fi recompensată la bugetari decât cu timp liber corespunzător, iar nu prin bani. Pentru polițiști și alte câteva categorii de personal din domeniul ordinii și siguranței publice, acest lucru s-a schimbat de la 1 aprilie, pentru că parlamentarii au stabilit un regim preferențial, prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2017.


Probleme nu sunt doar în ceea ce privește polițiștii pensionați, ci și pentru cei în activitate. Reprezentanții Sindicatului "Europol" spun că au intervenit în ajutorul unui coleg care a încetat raporturile de serviciu la Garda de Coastă, fiind mutat în cadrul altei structuri a PFR. 


"Am îndrumat colegul aflat în această situație să solicite prin raport scris și înregistrat situația orelor suplimentare. Cum răspunsul șefului SPF a fost prompt, am primit și asigurarea că această situație va fi transmisă la Serviciul Financiar pentru plata orelor suplimentare. La două luni de la mutare, colegului nostru încă nu i s-au plătit cele peste 80 de ore suplimentare lucrate. Cât va dura oare până Garda de Coastă își va achita obligațiile față de cel de a cărui muncă s-a folosit?", a mai spus Steluța Valentina Matea. 


Comentează știrea

Oare
5 mai 2018
Salarii

..spaga o declara la fisc sa fie impozitata?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5759 secunde