Polițiștii au descins la o nuntă în centrul Constanței! Dosar penal pentru patronul restaurantului

333
Polițiștii au descins la o nuntă în centrul Constanței! Dosar penal pentru patronul restaurantului - colonadelor-1595869016.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii constănțeni au deschis un dosar penal pe numele reprezentantului unui restaurant din municipiul Constanța, sub acuzația comiterii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, după ce, duminică seara, în localul respectiv urma să se desfășoară o nuntă cu peste 200 de invitați.

Duminică seara, polițiștii, împreună cu jandarmii și inspectorii Direcției de Sănătate Publică, iar ulterior comisari de la Protecția Consumatorilor, au descins într-un restaurant din centrul municipiului Constanța. Oamenii legii aveau informații că pe terasa respectivului local urma să se desfășoare o nuntă cu mai mulți invitați decât prevede legislația, în timpul stării de alertă.

"S-a constatat faptul că operatorul economic nu respecta măsurile de diminuare a impactului riscurilor prevăzute de Legea 55/2020, prin faptul că pe terasa localului respectiv mesele nu erau poziționate cu respectarea distanței de doi metri, iar numărul invitaților depășea 50 de persoane. Totodată, reprezentanți din cadrul DSP și inspectori de la Protecția Consumatorilor fac verificări de specialitate în ceea ce privește respectarea normelor privind prevenirea răspândirii virusului Covid-19", au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Pe de altă parte, reprezentanții restaurantului au precizat că, într-adevăr, urmau să fie în jur de 220 de invitați la nuntă, dar evenimentul era organizat în aer liber, pe terasa care are o capacitate de 600 de persoane. Mai mult, mesele ar fi fost așezate la peste doi metri distanță, iar singurul lucru pe care l-ar "imputa" oamenii legii ar fi lipsa unor avize. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6358 secunde