"Polițiștii Anului" de la Constanța

343

Articole de la același autor

Cu ocazia Zilei Poliției Române, în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, premiul "Polițistul Anului" a fost acordat, de fapt, pentru doi oameni ai legii! Este vorba despre comisarul șef Gelu Savin și agentul șef principal Iusein Omirbec, ambii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, care s-au remarcat, anul trecut, prin contribuția adusă la depistarea și aducerea în fața legii a mai multor grupări infracționale specializate în spargeri de locuințe și tâlhării. Cei doi au primit distincția de la conducerea IPJ Constanța, ieri, în cadrul unei festivități. 


Totodată, activitatea unui alt polițist constănțean a fost apreciată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, vicepremierul Gabriel Oprea i-a acordat o distincție specială agentului de poliție Cristian Radu, din cadrul Secției Regionale a Poliției Transporturi Constanța, "care a documentat activitatea infracțională a unor grupări specializate în furtul de componente de la infrastructura feroviară", se precizează în comunicatul MAI. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5281 secunde