Polițist prins băut la volan, după ce a șicanat un șofer în trafic

302
Polițist prins băut la volan, după ce a șicanat un șofer în trafic - etilotest1655x360-1485259773.jpg

Articole recomandate

Un agent de poliție din Vâlcea, Radu Rusu, în vârstă de 45 de ani, de la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea, s-a șicanat în trafic cu alt șofer. Supărat, acesta din urmă a sunat la 112 și a cerut sprijinul poliției. Colegii agentului au descoperit că deși era sub influența alcoolului, s-a urcat la volan, potrivit gds.ro


Într-o parcare pe raza localității Băile Olănești, polițistul Rusu a fost oprit de un echipaj de la Serviciul Poliției Rutieră Vâlcea. Acesta a încercat să-i convingă pe colegii săi că nu s-a mișcat cu mașina din parcare. Martorii au spus altceva iar polițistul a fost testat cu aparatul etilotest. 


"Șoferul avea o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. El este cercetat disciplinar de o comisie de anchetă", a declarat Loredana Sandu purtător de cuvânt IPJ Vâlcea. 


Polițistul Radu Rusu era în afara orelor de program.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 24 Decembrie 2016
Stire din Eveniment : ACCIDENT TERIBIL în Turda
Joi, 22 Decembrie 2016
Stire din Eveniment : Accident TERIBIL pe DN 2
Pagina a fost generata in 2.2581 secunde