Poliția Rutieră, în acțiune. Zeci de șoferi au rămas fără permis

218
Poliția Rutieră, în acțiune. Zeci de șoferi au rămas fără permis - accident113431359531463477007-1471862268.jpg
La sfârșitul săptămânii care tocmai a trecut, polițiștii din mai multe structuri, jandarmi, împreună cu Agenția Națională Antidrog au desfășurat mai multe acțiuni pe tot litoralul românesc, din Mamaia până-n Vama Veche. Astfel, polițiștii au oprit în trafic conducătorii auto, care au fost testați în vederea depistării consumului de substanțe interzise sau alcool.


De asemenea, polițiștii au continuat cu un experiment în trafic, în Vama Veche, unde au oferit șoferilor opriți, două perechi de ochelari, care simulează percepția vizuală a unei persoane care a consumat băuturi alcoolice pe timp de zi și pe timp de noapte. Șoferii au fost rugați să meargă pe o linie dreaptă, să urmărească percepțiile și modificările care suvin ca urmare a purtării acestor ochelari. Astfel, au fost conștientizate în mod real toate modificările de echilibru, a timpului de reacție și a percepției vizuale în cazul consumului de băuturi alcoolice.


În urma activităților desfășurate, polițiștii rutieri au aplicat peste 200 sancțiuni contravenționale, în valoare de 114.625 lei, au reținut 65 permise de conducere pentru depășirea limitei de viteză, conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului și pentru neacordarea priorității autoturismelor și pietonilor, întocmind 5 dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul sub influența altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.1863 secunde