Ploaia face ravagii la Constanța. Copaci căzuți și inundații în tot județul

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 07 Iulie 2020 2146


Ca urmare a codului portocaliu de ploi, instabilitate atmosferică accentuată, cu vijelii, în mai multe zone ale județului Constanța au căzut copaci, iar canalizările nu au făcut față ploilor abundente.


În orașul Constanța, în Km 4, zona Dorally, un copac a căzut în stația de autobuz, iar pe strada Dezrobirii un copac a căzut peste o mașină.


Mai multe străzi și locuințe au fost inundate. Inundații au avut loc pe strada Republicii nr. 38A, din orașul Eforie Sud, în Mangalia la intersecția străzilor Munteniei cu G.Enescu, dar și pe strada Gh. Nețoiu nr. 35.


UPDATE


După furtuna de astăzi, echipele Primăriei Municipiului Constanța sunt pe teren și acționează pentru remedierea tuturor problemele apărute.


În funcție de gravitatea acestora, angajați ai Direcției Generale Servicii Publice, ai Direcției Tehnic - Administrativ, polițiști locali, lucrători ai societăților contractate pentru întreținerea spațiilor verzi sau salubritate acționează pentru tăierea și transportarea copacilor sau a crengilor căzute pe carosabil, alei sau spații verzi. 


Se intervine pentru degajarea carosabilului pe strada Munții Tatra, pe șoseaua Mangaliei, strada Soveja, strada Semănătorului, strada Chiliei, strada Maramureș, strada Stamate Costache.


Pe măsură ce apar noi cazuri, intervențiile în teren vor continua până când vor fi înlăturate în totalitate efectele furtunii.


În continuare, orice problemă poate fi semnalată permanent la următoarele numere de telefon:


Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055


Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142


Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei