Pilot maritim, mort în timpul desfășurării manevrei de acostare a navei în dană

1396
Pilot maritim, mort în timpul desfășurării manevrei  de acostare  a navei în dană - accidentport-1529424095.jpg

Articole de la același autor

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Constanța cercetează un nou eveniment soldat cu decesul unui lucrător.

De data aceasta, este vorba despre un pilot maritim în vârstă de 60 de ani, care își desfășura activitatea la SC Black Sea Pilots, în dana 126 a Portului Constanța Sud. Ieri, în timpul desfășurării manevrei de acostare a navei în dană, lucrătorului aflat pe aripa punții de comandă i s-a făcut rău și a căzut.

Deși ajunse în scurt timp la locul cu pricina, cadrele medicale nu au reușit să-l resusciteze, fiind constatat decesul acestuia la ora 9.40.

Nefericitul eveniment este investigat de către ITM Constanța, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea cercetărilor. În baza constatărilor efectuate de acesta, a declarațiilor martorilor și a documentelor preluate de la societate, vor fi stabilite împrejurările și cauzele care au condus la producerea evenimentului, precum și reglementările legale încălcate.

În urma cercetărilor, vor fi luate măsurile ce se impun, pentru prevenirea altor cazuri similare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.36 secunde