Pescador din Ucraina, prins la braconat în Marea Neagră

242
O navă a Gărzii de Coastă a identificat, pe Marea Neagră, cu ajutorul aparaturii de termoviziune din dotare, o ambar-cațiune ucraineană, tip catamaran, aflată la braconat în Zona Economică Exclusivă a României. 


Ambarcațiunea, cu patru cetățeni ucraineni la bord, s-a supus somațiilor legale ale polițiștilor de frontieră de pe nava MAI 2110. La bord au fost descoperite peste 400 kilograme de pește, din specia calcan, în stare proaspătă și plase de pescuit tip setcă în lungime de aproximativ 1.536 de metri. 


Comandantul ambarcațiunii s-a supus somațiilor legale ini-țiate de nava Gărzii de Coastă, permițând polițiștilor de frontieră să urce la bord pentru efectuarea controlului specific. 


După ce au adus ambar-cațiunea în portul Sulina, polițiștii de frontieră, în colaborare cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, au procedat la efectuarea cercetărilor. Întreaga cantitate de pește și plasele, în valoare totală de 17.687 lei, a fost predată unei societăți comerciale de profil. 


Totodată, ambarcațiunea tip catamaran și membrii echipajului, patru cetățeni ucraineni cu vârste cuprinse între 34 și 40 de ani, au fost predați autorităților ucrainene în vederea continuării cercetărilor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4416 secunde