Percheziții la PERSOANE BĂNUITE DE CONTRABANDĂ CALIFICATĂ!

131
Percheziții la PERSOANE BĂNUITE DE CONTRABANDĂ CALIFICATĂ! - lala1437637481147946822015031451-1513583945.jpg

Articole recomandate

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au efectuat 6 percheziții domiciliare, în județul Mehedinți, la persoane bănuite de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj.

În urma acestor activități, polițiștii au ridicat 6 arme letale cu glonț și alice, 120 de cartușe, 100 de kg. de carne de vânat și preparate din carne de vânat, articole pirotehnice și țigarete, 300.000 de lei, precum și alte bunuri./ 3 persoane au fost arestate preventiv, iar 2 au fost plasate sub control judiciar.

xxx


Polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Baia de Aramă- Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă, au efectuat 6 percheziții domiciliare, pe raza comunelor Obîrșia Cloșani și Ponoarele, din județul Mehedinți.

Activitățile s-au desfășurat la 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 56 de ani, din județul Mehedinți, bănuiți de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj.

În cadrul perchezițiilor, polițiștii au identifricat și ridicat 6 arme letale cu glonț și alice, 120 de cartușe aferente acestora, dispozitive de urmărire pe timp de noapte, binocluri, lunete profesionale, cuțite de vânătoare, 3 detectoare de metale, stații de emisie-recepție, 100 de kg. de carne de vânat și preparate din carne de vânat, 2 trofee de cerb și un trofeu de capră neagră, articole pirotehnice și țigarete, precum și 300.000 de lei.

În cursul aceleiași zile, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române și al polițiștilor din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane, a fost prins în flagrant delict, pe raza Stațiunii Băile Herculane, unul dintre cei 5 bărbați, în vârstă de 29 de ani, din comuna Obîrșia Cloșani, județul Mehedinți, în timp ce avea asupra sa, ilegal, 40 de cartușe de armă de vânătoare.

În urma administrării probatoriului, cele 5 persoane au fost reținute, ulterior, instanța de judecată a dispus, față de 3 persoane măsura arestării preventive, iar față de celelalte 2, măsura controlului judiciar.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4919 secunde