Percheziții în Portul Constanța. Cum au dispărut două containere din registre!

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 24 Septembrie 2019 388
Procurorii DIICOT împreună cu polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime au descins, la sfârșitul săptămânii trecute, în opt percheziții la sedii și puncte de lucru a unor firme de comisionariat vamal, din București, Ilfov și Constanța. Acțiunile au vizat un grup de persoane care, potrivit anchetatorilor, în luna aprilie 2019, folosind numele de utilizator și parola alocate unui lucrător vamal, pentru accesul în aplicația informatică privind tranzitul de mărfuri pe teritoriul Uniunii Europene, au confirmat fictiv, în sistem electronic, o operațiune de tranzit vamal ce vizau două containere de țigări. Containerele erau expediate din state non-UE, cu destinația Port Constanța. Prin intervenția suspecților, tranzitul vamal a fost șters din înregistrările electronice, țigările au intrat pe teritoriul UE, au fost comercializate ilicit și nu au fost plătite taxe vamale, accize și TVA-ul aferent. 


În consecință, procurorii DIICOT desfășoară cercetări privind infracțiunile de constituire grup infracțional organizat, acces ilegal într-un sistem informatic și contrabandă. 


În urma perchezițiilor au fost ridicate pentru cercetări înscrisuri relevante pentru cauză, precum și 57 HDD-uri, 6 terminale mobile, 2 laptop-uri, 3 tablete, 5 carduri de memorie, 5 cartele SIM, 9 stick-uri USB și 4 floppy disk- uri.


Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. București și S.C.C.O. Ilfov.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei