"Pânda" cu radarul ar putea deveni istorie. "Propun legi pentru a-și acoperi ilegalitățile!"

2477
10

Articole de la același autor

Politicienii le-ar putea interzice polițiștilor să folosească radare montate pe mașini neinscripționate sau să mai stea la "pândă" printre tufișuri. Inițiatorii proiectului sunt mai mulți deputați și senatori liberali, în frunte cu Alina Gorghiu. 


În viziunea politicienilor, polițiștii ar trebui să stea pe marginea drumului, astfel încât șoferii să îi poată vedea cu ușurință și, totodată, să folosească doar mașini inscripționate. De cealaltă parte, polițiștii sunt de părere că o astfel de măsură nu ar spori siguranța și că altele sunt scopurile politicienilor. 


Proiectul de modificare și completare a articolului 109 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice are în vedere și noile radare mobile, de tip pistol cu laser, care le-au dat bătăi de cap câtorva participanți la trafic. 


"Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei, se utilizează la o distanță maximă de zece metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere", se arată în proiect. 


Mai exact, polițistul nu va mai avea voie să ascundă autospeciala și să folosească pistolul-radar "pe furiș". 


Procesul verbal de constatare ar urma să fie nul dacă polițiștii nu sunt în uniformă și nu folosesc mașini inscripționate, mai prevede proiectul care, pentru a se aplica, are nevoie de votul Parlamentului, de promulgare și de publicarea în Monitorul Oficial. 


La rândul lor, polițiștii constănțeni nu văd cu ochi buni un asemenea proiect. 


"Observăm că politicienii noștri își fac legile în așa fel încât să-și acopere ilegalitățile. Dacă mergi cu viteza legală, nu văd unde ar fi problema dacă radarul este în pom sau este în mașină. Cred că prima dată toată lumea are obligația de a respecta legea. Poliția face destulă prevenire, să nu-și facă griji în privința asta. Nu știu cum ar crește gradul de disciplină în trafic dacă se renunță la radarele montate pe mașinile neinscripționate. Probabil că vor să ne mutăm cu toții din România și să rămână doar ei, poate îi deranjăm prea tare", a declarat, pentru "Cuget Liber", Daniel Avasilcăi, președintele Sindicatului Europol Constanța. 


Raționamentul care stă în spatele acestui proiect de modificare a OUG 195/2002 urmărește schimbarea percepției șoferilor asupra polițiștilor, întrucât, în prezent, oamenii legii sunt văzuți ca niște vânători și nu ca niște apărători ai legii. Inițiatorii spun în expunerea de motive că, în prezent, în condițiile date, șoferii nu sunt încurajați să se comporte legal și adecvat. 


"Așa cum se întâmplă în multe țări europene, polițiștii stau în parcări laterale, alveole, cu atenționare. Principalul rol al Poliției Rutiere este cel de prevenție, iar prevenția a devenit facultativă", a precizat deputatul liberal Florin Roman. 


Comentează știrea

DODO
4 octombrie 2017
???

pai daca nu stai pe blat cum naiba sa -i prinzi ? ca soferii nu sint prosti sa goneasca in fata poitiei si daca ma gindesc la cit de multi au fost prinsi cu viteze enorme si la citi au murit din inconstienta regret aceasta decizie mai ales ca-i proteja tocmai pe soferi Putina frica te face mai vigilent _ constiinta si disciplina benevola ? -ioc la romani

Dragnea
4 octombrie 2017
La pușcărie cu penalii din poliție

Așa trebuie o lege ca afară, poliția rutieră să stea la vedere iar pe drumurile unde sunt radare să fii avertizat, care au m-ai fost pe afară au văzut acest lucru.

jj
4 octombrie 2017
jj

da ma rapandulelor, sa mergeti cu 100 in oras ca voi va grabiti, aveti treaba..la cimitir porbabil. asa si aia de la megidia s-au grabit, si ei erau tari in clanta. desfiintati trecerile de pietoni, semafoarele dale draq ce pl mea voi sunteti smecheri, nu vi se intampla nimic. si dupaia plangeti pe net ca vreti sange. animalelor !

TOTEU
4 octombrie 2017
POLITIA RUTIERA

Proiectul de lege este foarte bun,este normal sa fie contestat de MILITIENI,nu de POLITISTI .Pe masinile lor ar trebui sa se inscriptioneze mare,citet,..IN SLUJBA CETATEANULUI,sau cam asa ceva...ca sa fie o diferenta totusi fata de fosta militie..!

o
4 octombrie 2017
pla

Cine sta in boscheti la panda se cheama BOSCHETAR !!!

Pt Dragnea
4 octombrie 2017
Nebuni

Stai liniștit ca și afara sunt radare cu mașini neinscripționate și isunt multe radare fixe . Noi încă nu avem așa ceva peste tot și nici Civilizație in trafic. Îți dai seama ce haos o sa fie pe șosele mai ales ca deja suntem Fruntași la numărul de accidente.

Marius
4 octombrie 2017
Pfff

http://m.cugetliber.ro/stiri-eveniment-galerie-foto-trafic-de-co-mar-pe-bulevardul-aurel-vlaicu-pieton-lovit-de-ma-ina-pe-trecere-331730.... citiți întâi,apoi comentați...ce dracu mai avem nevoie de polițiști la circulație,e că la fotbal,arbitrul e de vina pt că noi jucam prost!

okila
4 octombrie 2017
radare

in Eu segmentele de drum cu radar sunt semnalizate cu avertizoare (pancarde) mobile si daca nici atunci nu reduci viteza te sparg ...la pungasi polizia nu sta prin zavoaie si in copaci sa-ti ia spaga.politistii fac greva doar ptr beneficii dar nu copiiaza legislatia euro

Legislație
4 octombrie 2017
Care?

Degeaba vor polițiști legislație ca in Euro ( și chiar vor ) când suntem conduși de penali și legi care sunt făcute in anii 90 revizuite și republicate neadaptate la situația din zilele noastre.

Sofer
4 octombrie 2017
Pandaci

Putina logica.Dupa cum spune Dodo ;daca nu stai pitit nu poti s-ai prinzi "Pai scopul nu este s-ai prinzi ,scopul este sa nu circule cu viteza ceea ce se face stand la vedere.E simplu daca gandesti ca un om nu ca un melitian.Prima obligatie este preventia nu pedepsirea iar preventia se face stand la vedere,e simplu.Pentru asta sunt legale detectoarele de radar sa reduci viteza.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6628 secunde