Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment
Serialul „Epoleți de azur”

O interceptare neobișnuită. Pasagerii unei curse TAROM, salvați de la moarte!

Ştire online publicată Miercuri, 26 Iunie 2019

O poveste reală, petrecută în data de 25 iunie 1992. Un avion de pasageri și-a pierdut orientarea în zbor. Avionul MiG-23 a fost decolat din serviciul de alarmă și dirijat la interceptare. Echipajul de pe avionul Tarom a fost ajutat să vină la aterizare. Avea 45 de pasageri la bord, care au fost salvați de la o moarte sigură, pentru că avionul intrase deja 30 km pe mare și era în limită de combustibil. 

În seara zilei de 25 iunie 1992, se găseau în Serviciul de Luptă (SPL) la aerodromul Mihail Kogălniceanu locotenent-colonelul Viorel Teletin și locotenentul Lucian-Sorin Zaharia. Pilotul Teletin avea funcția de comandant patrulă la escadrila a II-a, care, după ce a ajuns la Celula de Alarmă, s-a echipat pentru zbor și a mers la avion, iar conducătorul de zbor Zaharia a mers la Punctul de Conducere al Zborului (PCZ) situat în turnul de la aeroport. 
Teletin s-a îndreptat spre Celula de Alarmă și, în timp ce pășea apăsat, a avut senzația că, în aer, în jurul lui, era prea multă liniște. I s-a părut puțin ciudat, dar și straniu în același timp, obișnuit fiind cu zgomotele specifice unui aerodrom: decolări, aterizări, motoare pornind etc. Dar, după cum se spune deseori, avea să fie liniștea dinaintea furtunii… 
Au intrat amândoi în camera destinată piloților, locotenentul Zaharia a luat loc pe un scaun la masa pe care se aflau niște ziare și reviste, iar Teletin s-a întins pe un pat, desfăcând fermoarul de la combinezonul de zbor. Urma o noapte lungă, de odihnă sau.. poate nu. I s-a adresat tânărului ofițer: 
- Pe cine avem în Gradul Trei ? 
Locotenentul a lăsat o clipă revista pe care se uita și a verificat un tabel cu piloții din Serviciul de Luptă, citind cu glas tare: „Adrian Mătase“. 
- A, da, „Pisy“, colegul meu de promoție, a murmurat Teletin. Ok… 

610 să treacă în poziția Unu 
Teletin avea la începutul anului 1992 clasificarea de pilot militar clasa a I-a în toate condițiile meteorologice, cu 720 ore zburate până atunci pe avionul MiG-23 MF și UB, de la trecerea pe acest tip de avion în toamna anului 1979 și participase la două grupe de trageri cu rachete aer-aer în ținte reale, în poligonul Astrahan. Era un bărbat blond, înalt, uscățiv, cu o mustață tunsă scurt și toată înfățișarea lui, de tip slab, cu oasele omoplaților ieșite pe umerii combinezonului de zbor sau a vestonului, în imaginația bogată a colegilor, i-a adus porecla „Bator“, după numele calului cu care Fefeleaga, din nuvela lui Ion Agârbiceanu, căra piatră sfărâmată de pe un deal ca s-o ducă în sat. 
Sunetul vechiului telefon de pe holul clădirii s-a auzit prelung, țipător, deodată cu soneria de alarmă poziționată undeva sus, deasupra ușii de la intrare. Subofițerul de serviciu a ridicat imediat receptorul. De la celălalt capăt al firului, șeful turei de serviciu din Punctul de Comandă (PC), maiorul Nicolae Niță, a transmis: 
- 610 să treacă în poziția Unu. 
- Am înțeles, a răspuns subofițerul și a alergat să anunțe pilotul.
„Batoru“, așa îl vom numi de-acum pe Viorel Teletin, a fugit repede la sala de echipare, iar conducătorul de zbor Lucian Zaharia s-a deplasat la Aeroportul civil pentru a urca în turn. 

Primele notări despre țintă 
Ajutat de un sergent, pilotul s-a echipat în costumul de suprasarcină, timp în care echipa tehnică a pregătit avionul pentru pornire. S-au scos husele de pe rachetele de sub aripi, s-a deschis cabina MiG-ului 23MF de către tehnicul de avion și s-au cuplat cablurile pentru pornire. Pilotul a fost în trei minute la avion, a urcat scărița și s-a instalat în cabină. A apăsat radio-emisia cu Punctul de Comandă: 
- URANIU sunt 610, pe recepție. 
- Aprob pornirea motorului. 
- Confirm! Pornesc…
Niță, ofițerul navigator, primise ordinul de alarmare de la Comandament și, în cariera lui, se întâlnise mai rar cu situația de a ridica la interceptare un avion din alarmă pentru o luptă reală. Pe harta de la radiolocație, au apărut deja primele notări despre țintă. Un avion neidentificat care zbura la travers Sfântu Gheorghe Deltă intrase 30 km pe mare la înălțimea de 600 metri și viteza de 400 km/h… 
„Batoru“ a verificat încă o dată chingile parașutei dacă sunt bine strânse, a închis și ermetizat cupola cabinei și a trecut pe frecvența radio cu Conducătorul de Zbor (CZ). 
- URANIU START. Sunt 610. Totul normal la bord. Aprobați rulajul la pistă. 
- Aprob 610. 
La start, după ce a virat la intrarea pe pistă, a scos flapsul în poziția de decolare și a mărit turajul motorului. 
- URANIU START. Sunt 610. Frână. Flaps. Far. SAU. Blocaj. Aprobați decolarea în forțaj. 
- Aprob decolarea cu forțaj 610… 

Aprobați atacul… 
După decolare, pilotul a escamotat trenul de aterizare și flapsurile, a pus în funcțiune radiolocatorul de bord și a verificat din nou cuplarea corectă a contactelor sistemului de lansare a rachetelor acroșate sub aripile avionului. 
- URANIU START. Sunt 610, tren, flaps, escamotate, trec pe canalul de dirijare. 
- Aprob 610. 
A comutat frecvența radio pe canalul de dirijare al Punctului de Comandă. 
- URANIU sunt 610 la înălțime 300. Primesc comenzi.
Niță se instalase în fața indicatorului de observare circulară (IOC), cu căștile radio pe urechi: 
- 610 sunt URANIU, urcă la 2.000 metri, pe cap-compas 360 grade.
- Confirm. Urc la 2.000 pe 360. Am decuplat forțajul… 
Acul vitezometrului urcă spre 1.000 km/h. Prin geamul cabinei, pilotul recunoaște jos, în dreapta, Delta și brațul Sfântu Gheorghe. Are zeci de interceptări la activ, dar nu a avut nicio interceptare reală, cu rachete de luptă pe teritoriul țării, ci doar exerciții de interceptare foto și trageri în poligon. Experiența o căpătase la grupele de trageri reale în poligoanele din afara țării. 
- Intră pe cap-compas 90 grade, viraj dreapta, i-a comunicat navigatorul.
- Am intrat pe 90 la 2.000 metri cu înclinare 45 grade. 
- ȚINTA în față la 17 km. 
- Văd ȚINTA. Aprobă intrarea la atac… Aprobați atacul, repetă pilotul vânător… 
Pe ecranul radiolocatorului de bord semnalul ȚINTEI dispare și apare, jos, în dreapta, la 14 km. Pilotul aduce semnalul ȚINTEI în azimut zero grade și încadrează. Degetul lui e pe butonul de lansare a rachetei. Vorbește încă o dată la radio: 
- Ce fac? Aștept ordin de lansare. 
- Nu avem ordin, i-a răspuns Niță. 
- Vreau date despre ȚINTĂ… Dați-mi date suplimentare despre ȚINTĂ… 

E un avion TAROM! 
Își pilotează avionul cu siguranță și renunță la butonul de tragere, semn că a luat deja o hotărâre. A hotărât să nu lanseze niciun atac. Reduce viteza de zbor, trece aripa pe 16 grade și se apropie de ȚINTĂ prin partea stângă. În imaginea ireală din fața sa, când ziua se îngână cu noaptea, „Batoru“ vede un avion AN-24, avion ce zboară la regim economic. Pare „rătăcit“ în acest tablou al începutului nopții de iunie. Continuă apropierea de avion și vede inscripția TAROM cu tricolorul românesc pe coadă. 
- URANIU sunt 610. ȚINTA e un avion TAROM. Zboară cu 300 km/h pe cap-compas 120 grade. 
- Foarte bine 610. O să transmit la Comandament. 
Viorel Teletin menține viteza de zbor și trece în fața AN-ului, într-un viraj strâns, la distanță foarte mică, 50-60 metri. Ne putem doar imagina ce au simțit pasagerii din acel avion de transport când au văzut, prin hublourile fuzelajului, foarte aproape de ei, un avion de vânătoare MiG-23. În viraj, pilotul a semnalizat către echipajul de pe AN-24 și a făcut semnul specific din aripi, semnul de avion AMIC. 
- E un avion cu pasageri la bord. Am trecut în fața lui. Intru pe cap-compas 240 grade să-l aduc acasă. 
- Dirijează-l spre aerodrom. 
- Am încercat pe toate canalele. Nu răspunde. Cred că nu are semnal radio. 
- URANIU START sunt 610. Însoțesc un avion AN-24. Anunță-i pe cei de la Aeroport că-l aduc la aterizare. 
- Confirm 610. Îi anunț, a răspuns conducătorul de zbor.
- Sunt în formație cu el pe cap-compas 240. 

Îndemnul internațional de Follow Me 
Pentru a se menține în formație cu avionul de pasageri, ce zbura cu viteză mult mai mică, „Batoru“ a scos trenul de aterizare și flapsurile, a schimbat eșalonarea și a trecut în dreapta lui la o distanță de 8-10 metri. A făcut din nou semne către echipajul de pe avionul de pasageri prin înclinarea din aripi care însemna și îndemnul internațional de Follow Me (urmează-mă). A decuplat contactele sistemului de armament, dar a lăsat radiolocatorul de bord cuplat. În sfârșit, deasupra comunei Cogealac, a reușit o legătură radio cu avionul AN-24. 
- Aveți probleme la bord? I-a întrebat pilotul de pe MiG-ul 23.
- Sunt YR-XXX. Cursa București - Baia Mare - București. Am pierdut orientarea și nu știu unde mă aflu. Nu recunosc niciun reper terestru.
- Vino după mine. Ești la 30 km nord de Mihail Kogălniceanu. Aterizezi direct, pe curs 180 grade. Cât combustibil mai ai? 
Dar echipajul TAROM n-a mai răspuns. Probabil îi căzuse din nou sistemul de comunicare radio sau schimbase frecvența pe canalul Aeroportului civil pentru a primi date privind aterizarea. 
A trecut deasupra lui, l-a urmărit cum aterizează pe aerodrom și cum degajează spre platforma destinată avioanelor civile de pasageri. Întunericul nopții cuprinsese deja aerodromul atunci când avionul de vânătoare MiG-23MF, pilotat de locotenent-colonelul Viorel Teletin, punea roțile pe pistă. Interceptarea lui a fost reușită. O interceptare mai puțin obișnuită, care a adus un avion de pasageri, în siguranță, la aterizare și a salvat, poate, viața pasagerilor și a echipajului. 

XXX 
Cursa București - Baia Mare - București, cu 45 de pasageri la bord, plus echipajul, se rătăcise din cauze necunoscute pe 25 iunie 1992. A zburat spre Iași, a trecut granița în Moldova, apoi în Ucraina. Avioane de vânătoare ucrainene l-au însoțit până la graniță, fără să-l doboare. Avionul de pasageri AN-24 a intrat din nou pe teritoriul României, pe la Sfântu Gheorghe, spre mare. A fost interceptat la timp și, după ce totul s-a terminat cu bine, au constatat că rezerva de combustibil rămasă îi mai permitea să zboare doar pentru puțin timp. 
NOTĂ: Ca urmare a acestei misiuni reușite, Compania Tarom a oferit celor doi ofițeri, pilotul de pe MiG-23 și navigatorul din Punctul de Comandă, o săptămână de vacanță (cu transport și cazare) la Beijing! 

Căpitan-comandor de aviație (r) Nelu ENACHE, ARPIA-Filiala Constanța

PUBLICITATE
Citeşte şi
Militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană „Scorpionii Albaștri” au organizat, zilele trecute, o ședință de prezentare a detașamentului ...
Ambasada Rusiei la București a reacționat dur în urma declarațiilor pe care ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, le-a făcut în cadrul „Black Sea and Balkans Security ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Februarie este o lună specială pentru Direcția Hidrografică Maritimă, un serviciu extrem de important al Forțelor Navale, specializat în editarea hărților de navigație în zona ...
Ziua mondială a cercetășiei este marcată la 22 februarie și reprezintă ziua de naștere a fondatorului „Mișcării Scout” - cercetașii, Robert Baden-Powell. În același ...
Un bărbat a fost arestat, iar alți doi sunt dați în urmărire, fiind acuzați că au răpit-o și sechestrat-o pe fosta iubită a unuia dintre ei. Săptămâna trecută ...
Mai multe persoane au fost rănite, iar vehiculele în care se aflau au fost grav avariate, într-un accident rutier care a avut loc, ieri dimineață, la ieșire din ...
Un copil și bunicul lui au ajuns la spital, ieri, după ce au fost protagoniștii unui incident mai puțin obișnuit: mașina în care se aflau a ajuns în lacul ...
Gardienii de la Penitenciarul Poarta Albă reclamă că în spatele gardurilor de protecție ale unității de detenție s-a format o adevărată groapă de gunoi! Aproximativ ...
Pe parcursul ultimilor doi ani, o grupare infracțională care controla piața auto second hand din țara noastră ar fi adus mașini de peste hotare, din țări ...
Un minor de 14 ani, din Hârșova, este căutat de oamenii legii, după ce a dispărut dintr-un centru de plasament din municipiul Constanța. Potrivit reprezentanților ...
Polițiștii și inspectorii de muncă din Constanța au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc un accident de muncă, pe un ...
În această seară, nava Queen Hind, răsturnată în acvatoriul portului Midia, pe 24 noiembrie 2019, având la bord peste 14.000 de ovine, a fost adusă la cheu, într-o dană a ...
Bucureștenii au început să golească rafturile supermarketurilor, de frica noului coronavirus.Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care se poate vedea cum ...
Primul caz de coronavirus raportat în regiunea Rimini, din estul Italiei, este un bărbat de 71 de ani, din localitatea Cattolica, care s-a întors din Româna săptămâna trecută ...
Un raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății arată că România e fruntașă printre țările care au cele mai ridicate niveluri de consum de antibiotice în ...
Persoanele care nu respectă regulile de carantină, în condițiile epidemiei de coronavirus, poti fi pedepsiți penal. Ei pot fi cercetați în baza articolului 352 din ...
Peste 5 milioane de țigări de contrabandă au fost confiscate în urma unei acțiuni a polițiștilor din Suceava. Aceștia au urmărit, mai mult de un kilometru și jumătate, o ...
Un pilot a relatat marți, la Tribunalul București, că l-a transportat de mai multe ori pe Liviu Dragnea cu un elicopter pe insula Belina, în baza unui contract încheiat cu PSD ...
Accident feroviar în Mehedinți, pe magistrala 900, în zona stației CFR Balota. Din primele informații, un ansamblu format din două locomotive a intrat în coliziune cu un tren de ...
În continuarea cercetărilor efectuate în cazul celor 16 containere cu deșeuri descoperite în Portul Constanța Sud Agigea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul ...
Un apel la 112 dat în urmă cu puțin timp a anunțat că un autoturism, în care se aflau un adult și un copil a căzut în lacul Tăbăcărie. Incidentul a avut loc în zona ...
Prefectul județului Vaslui, Mircea Gologan, a solicitat, marți, conducerii centrale a Inspectoratului de Stat în Construcții să demareze cercetarea disciplinară a șefului ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Actual
Economie Fun Arhiva