Nu-și mai lasă copiii la școală! O elevă s-a întors din Italia…

477
Nu-și mai lasă copiii la școală! O elevă s-a întors din Italia… - dddd-1583413496.jpg

Articole recomandate

Zeci de elevi de la o școală din municipiul Botoșani au absentat, joi, de la cursuri, de teamă că o colegă, întoarsă recent din Italia, ar putea fi infectată cu virusul Covid-19, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Gabriel Hârtie, relatează Agerpres.

Potrivit acestuia, o elevă din clasa a VI-a s-a întors din Italia, iar cu toate că aceasta nu era bolnavă și nici nu venea dintr-o zonă afectată de coronavirus, părinții celorlalți elevi au decis să își retragă copii de la ore.

Șeful Inspectoratului Școlar susține că panica este nejustificată și că părinții trebuie să țină cont de specialiștii din sectorul sanitar, care recomandă autoizolarea doar în anumite situații. "Din ce am înțeles, părinții nu duc copii la școală din această frică de a nu fi contaminați. Atâta timp cât Direcția de Sănătate Publică nu dă acea recomandare de autoizolare la domiciliu, pentru că probabil nu se impune, părinții nu ar trebui să intre în panică și să aducă copii la școală", a mai afirmat reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.5254 secunde