Nu se tem nici de Dinamo! - Galerie Foto

Marco are doar cinci ani. Nu știe el să "explice" pe înțelesul tuturor prea multe, dar cu siguranță este capabil să-i liniștească pe alții doar cu simpla prezență sau cu… ceva mai mult. Este antrenat să intervină prompt când situația tinde să degenereze, 

să-i țină la distanță sau, de ce nu, la pământ, pe cei care au chef de scandal. 

Marco este un ciobănesc german cu care se laudă Gruparea de Jandarmi Mobilă "Tomis" Constanța. El și alți șapte "colegi", două femele și cinci masculi, toți din rasa ciobănesc german, alcătuiesc echipa canină de intervenție a jandarmilor. La această oră, doi dintre ei sunt în pregătire. Vor urma un curs de specializare la Centrul Chinologic "Dr. Aurel Greblea" Sibiu. Ceilalți șase, toți între doi și cinci ani, sunt gata însă oricând să participe la misiuni. 

Plutonierul major Valentin Nicu este comandantul grupei, "conductorul" (așa cum se spune în limbaj de specialitate) lui Marco. Împreună cu acesta a liniștit spiritele, atunci când a fost cazul, la multe meciuri, dar și la alte evenimente mari. 

"Marco are foarte multe misiuni la activ. Una dintre ele: un meci important de fotbal care s-a ținut la Ovidiu, la care au venit mulți spectatori - cam trei sferturi din oraș. Noi acordam sprijin poliției locale; aceasta nu a mai făcut față, atunci au intervenit și colegii mei, și eu cu Marco, la defluire", povestește plutonierul major. Imediat s-a creat culoarul care era atât de necesar. 

De altfel, câinii jandarmilor au fost la datorie și în timpul meciurilor cu miză mai mare și nume mai importante, cum ar fi Dinamo sau Oțelul Galați. "Sunt foarte eficienți. În primul rând, este un impact psihologic pe care îl are câinele asupra omului. În general, oamenii se tem de câini", spune plutonierul major. 

Patrupezii nu sunt deloc prietenoși cu oamenii pe care nu îi cunosc, cum de altfel este și firesc. Fiecare ascultă doar de conductorul lui și de subofițerii care se ocupă de ceilalți câini. Sunt doar opt. În cazul în care unul dintre ei intră în concediu, un coleg se va ocupa de îngrijirea și antrenamentul patrupedului rămas fără stăpân pentru o perioadă scurtă. Doar ei sunt "acceptați". 

Cum arată o zi din viața patrupedelor? În jur de ora 8.00, câinii sunt scoși din padoc, duși în baza de sportivă de pregătire, iar după ce chiar ofițerii care se ocupă de ei le fac curățenie, începe pregătirea.

"Se fac zilnic antrenamente, mai puțin când plecăm la misiuni. Pregătirea câinelui este continuă, ca să fie în anumiți parametri", spune Valentin Nicu. 

Câinii se folosesc la misiuni numai cu botniță, pentru a se evita eventualele incidente neplăcute. Sunt antrenați să atace numai în zona mâinii, dar cum mușcătura lor poate provoca răni foarte grave, se apelează la această măsură de siguranță. 

"Nu poți să iei pe oricine și să-l aduci să lucreze cu câinele. Te implici din toate punctele de vedere, dar mai ales emoțional", mai spune plutonierul major. 

Cât timp sunt în activitate, câinii nu sunt luați acasă de către subofițeri. Aceștia stau doar în padocul unității, acolo unde sunt hrăniți, îngrijiți și beneficiază de asistență medicală. 

Din păcate, "cariera" lor nu este chiar foarte lungă. De regulă, un câine își satisface serviciul cam opt ani, dar uneori poate să ajungă chiar și la zece ani. Speranța de viață a unui astfel de câine este însă de 14 - 15 ani. Ce se întâmplă cu ei după "pensionare"? De cele mai multe ori, sunt luați acasă de cei care au lucrat cu ei și asta pentru că legătura formată în atâția ani este una destul de puternică. 

"Sunt luați acasă de cei care i-au avut în serviciu, pentru că omul se atașează de câine și e normal acest lucru. Am avut un câine de urmă care s-a pensionat. Am format un cuplu chinotehnic nouă ani. După nouă ani, nu a mai putut, a avut și anumite probleme medicale. Normal că l-am luat acasă. Am stat atâția ani cu el. A mai trăit încă cinci ani", a mai spus Valentin Nicu.