Noi avioane vin în sprijinul bazei Kogălniceanu. Flancul estic al NATO, întărit

361
Noi avioane vin în sprijinul bazei Kogălniceanu. Flancul estic al NATO, întărit - noiavioane-1524586728.jpg

Articole de la același autor

Ceremonia de certificare a detașamentului Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii care va executa misiuni de poliție aeriană întărită în flancul estic al NATO va avea loc vineri, 27 aprilie, în Baza aeriană Mihail Kogălniceanu, începând cu ora 12:00.

Detașamentul britanic, format din aproximativ 160 de militari (piloți și personal tehnic), va executa cu patru aeronave Eurofighter Typhoon misiuni de poliție aeriană întărită în perioada 1 mai - 31 august 2018, alături de aeronavele MiG-21 LanceR și militari ai Forțelor Aeriene Române.

Cele patru aeronave de luptă britanice au sosit luni, 23 aprilie, în Baza aeriană Mihail Kogălniceanu.

Poliția aeriană întărită sub comandă NATO este o misiune de apărare colectivă pe timp de pace pentru asigurarea integrității spațiului aerian al Alianței. Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun vor contribui la dezvoltarea capacității de reacție și descurajare, precum și la consolidarea interoperabilității dintre forțele aeriene române și britanice.

Dislocarea avioanelor Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii în România este parte a implementării Planului de acțiune pentru asigurarea capacității operaționale a NATO pe flancul estic al Alianței atât în zona de nord, cât și în zona de sud, și demonstrează unitatea și determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate. Este a doua oară când un detașament britanic este dislocat în baza aeriană din Mihail Kogălniceanu pentru misiuni de poliție aeriană împreună cu FAR, primul fiind dislocat în perioada 1 mai - 31 august 2017.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5184 secunde