Nicușor Constantinescu, ACHITAT într-unul din dosare. În primă instanță fusese condamnat la șase ani de pușcărie

488
Nicușor Constantinescu, ACHITAT într-unul din dosare. În primă instanță fusese condamnat la șase ani de pușcărie - nicusor-1521818680.jpg

Articole recomandate

Fostul președinte al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost achitat definitiv în dosarul în care inițial a fost condamnat la șase ani de închisoare.


Sentința definitivă aparține magistraților de la Curtea de Apel București. În același dosar, a fost achitat și Adrian George Gâmbuțeanu, director general al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța (RAJDP Constanța). Acesta primise la instanța de fond o condamnare de 4 ani și 5 luni închisoare. Instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de către părțile civile Marian Turbatu, SC Romwind SRL și SC Energii Alternative SRL.


Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată de DNA în mai 2014, pentru complicitate la trei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obținerea de foloase necuvenite și 21 de infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obținerea de foloase necuvenite.

Procurorii susțineau că Gâmbuțeanu, cu sprijinul lui Nicușor Constantinescu, a refuzat, în mod repetat, să pună la dispoziția Curții de Conturi documentele necesare efectuării controlului de specialitate programat în anii 2011, 2012 și 2013, control care viza activitatea RAJDP Constanța.

DNA preciza că, în 2009 - 2012, perioadă avută în vedere de controalele programate a se desfășura în anii 2011, 2012, 2013, a fost creat un folos necuvenit RAJDP Constanța, constând în faptul că activitatea sa financiar-contabilă a fost sustrasă verificării, în condițiile în care fondurile de care a beneficiat Regia din resursele publice în perioada supusă verificării au fost de peste 200 de milioane lei.

"Mai mult, există date că din aceste sume au fost efectuate plăți nelegale, aspecte care impuneau lămuriri prin efectuarea controlului și care fac obiectul unui alt dosar penal aflat pe rolul DNA. Referitor la această împrejurare, sesizarea a fost înregistrată la data de 1 noiembrie 2012, ca urmare a unei plângeri penale formulate de Curtea de Conturi. În cursul anului 2011, prezentarea documentelor solicitate Regiei a fost condiționată de comunicarea, de către Curtea de Conturi, a unei dovezi că respectiva acțiune de control figura în programul de activitate al Curții. Această condiționare este contrară dispozițiilor legale (...). Cu toate acestea, Curtea a transmis dovada solicitată sub forma unui extras, însă, și în aceste condiții, efectuarea controlului a fost refuzată pe motiv că nu a fost transmisă o copie a întregului program", susțin procurorii, potrivit Agerpres.ro.

Controalele programate în anii 2012 și 2013 nu s-au putut efectua din cauza atitudinii lui Gâmbuțeanu, precum și a dispozițiilor exprese ale lui Nicușor Constantinescu, prin rezoluții cu textul "nu sunt de acord", aplicate pe adresele întocmite de RAJDP Constanța, fără a invoca vreun argument care să justifice această poziție.

Nicușor Constantinescu mai era acuzat că, în perioada 2007 - 2014, nu a respectat dispozițiile legale care îl obligau să procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 11 certificate de urbanism și a autorizațiilor de construire a unor centrale și generatoare eoliene, solicitate de două societăți comerciale.

Nicușor Constantinescu se află deja în detenție fiind condamnat la cinci ani de închisoare într-un alt proces, cel privind subfinanțarea Centrului Militar Zonal Constanța.


Constantinescu mai este judecat în dosarul retrocedărilor din Constanța, dar și în dosarul elicopterului prăbușit în lacul Siutghiol și alte două dosare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2943 secunde