Nelu Tătaru: Avem cele mai puține cazuri noi de coronavirus de la începutul pandemiei

de Cuget Liber Duminică, 31 Mai 2020 120
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că România a înregistrat duminică, cel mai mic număr de cazuri de infectare cu coronavirus, precizând că suntem pe o pantă descendentă a îmbolnăvirilor.


Totodată, este și ziua cu cel mai scăzut număr de cazuri în terapie intensivă, precizând că suntem pe o pantă descendentă a îmbolnăvirilor.


“Este cel mai mic număr de cazuri noi pe 24 de ore de la începutul pandemiei. Avem și cel mai mic număr de cazuri în terapie intensivă – 160, ceea ce ne certifică că suntem pe panta descendentă, urmând ca noi să gestionăm fiecare măsură de relaxare pe care am dat-o”, a afirmat ministrul Sănătății, la Digi 24.


El a mai spus că de la data de 15 iunie românii se pot aștepta la noi măsuri de relaxare.


“Evaluarea pe o perioadă de 14 zile a măsurilor de relaxare puse în practică și această evaluare având un rezultat pozitiv, ne putem aștepta la 15 iunie la un alt pachet de măsuri de relaxare”, a transmis Nelu Tătaru.


Ministrul a mai afirmat că mai sunt câteva cazuri de spitale unde ar trebui intervenit asupra managementului, dar nu a dorit să dea exemple.


“Sunt cazuri unde ar trebui intervenit asupra managementului, suntem deocamdată la discuții cu aceste cazuri particulare, cu managerii de acolo și sperăm să rezolvăm în acest fel. (...) Nu aș vrea să discutăm pe exemplu particular, vreau să am discuții să ajungem la o înțelegere strict profesională dincolo de alte criterii”, a mai afirmat Nelu Tătaru.


Alte trei decese provocate de coronavirus au fost anunțate duminică. Bilanțul a ajuns la 1.262. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 124 de noi cazuri de îmbolnăvire, numărul total ridicându-se la 19.257.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei