Nedreptate rectificată! Concediu paternal pentru polițiști și militari

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 07 Aprilie 2020 228
O nedreptate care fusese făcută polițiștilor și militarilor a fost rectificată. În Monitorul Oficial de miercuri, 1 aprilie, a fost publicată o prevedere legală care completează Legea 210/1999 privind acordarea concediului paternal pentru polițiști și militari. Astfel, aceștia vor putea să beneficieze de concediu paternal în primele opt săptămâni de la nașterea copilului, după ce în primele trei luni din 2020 acest drept le-a fost refuzat.



„Conform prevederilor legale, de dreptul la concediul paternal de cinci zile beneficiază polițiștii, cadrele militare precum și funcționarii publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, iar acest drept poate fi cumulat cu dreptul de învoire plătită, permisie sau zile de concediu. De asemenea, fiind modificată Legea 210/1999, polițiștii și militari au scăpat de emoțiile de a pierde acest drept în fiecare an, pentru că politicienii uitau de ei, aspect care, după cum ne-au arătat în ultimii ani, le devenise o obișnuință”, au subliniat reprezentanții Sindicatului Ropol.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei